Vin cu o recomandare pentru zilele astea frumoase de început de vară: Hai să mai simțim ceva!

Regizorul Cătălin Mitulescu descrie în câteva cuvinte filmul său: „Există multă tensiune într-un cuplu când cei doi se revăd după un timp. Întâlnirea are o miză uriașă, mai ales dacă se iubesc”.

Am râs, am oftat, am suspinat și mi-am tot zgândărit nervos degetele într-o încercare  de a-mi calma trăirea secvențelor intense de sincronizări și reconectări scurte dintre Radu și soția sa (tinerii Alexandru Potocean și Ada Condeescu).

Povestea soților care se revăd după o despărțire îndelungată se dezvoltă în Bucureștiul zilelor noastre, cel cunoscut, autentic, agitat și cu tot felul de lume pestriță care-i trece pragul. Radu revine din Italia de la muncă și-și regăsește soția și relația dintre ei cel puțin „altfel”.

Comunicarea se menține prin gesturi stângace și este uneori surdă, alteori absurdă. Nu de puține ori am tresărit aproape trăznită la sunetul brutal al trenurilor care au trecere foarte aproape de casa lor. Aceste perechi de secvențe reci-calde par să decurgă firesc în caruselul relației presărate cu zâmbete și fulgere.

Căutarea continuă a unor răspunsuri la întrebări nepuse se împletește simpatic cu scena unei nunți de la marginea Bucureștiului, undeva dincolo de liniile de cale ferată. Muzică live cu o trupă pe cinste, înțepături acide care duc la o răbufnire violentă în văzul întregii adunări, băuturică, ego-uri supradimensionate, niște karaoke, plimbări cu taxiul, tradiții românești contemporane și multe personaje care întregesc în chip fericit tabloul complex al unei autentice felii de viață în capitală. Wow, ce spectacol!

Încă un lucru interesant, filmul ne dezvăluie, poate chiar în premieră, cealaltă perspectivă. Prin câteva scene de liniște și fumat cu privirea pierdută în zare, intuim munca, singurătatea și greutățile pe care un bărbat trebuie să le ducă aflat în străinătate și cuprins de dorul de a ajunge acasă. O reflecție asupra unui câmp emoțional încă neexplorat suficient în cinematografia romanească.

Poate tocmai pentru că este atât de al nostru acest întreg episod și pentru că fiecare se poate regăsi într-o fărâmă de ceva din această întreagă shaorma cu „de toate” tipurile de trăiri și fenomene sociale, filmul merită văzut și trăit ca pe o oglindire amuzantă a realității în care ne scăldăm.

„Dincolo de calea ferată” este o co-producție super reușită România-Italia-Suedia și poate fi urmărit în cinematografe începând cu 22 aprilie.

Mergeți cu încredere,

Lori