Tag Archives: blogger

Portret de femeie. 2016

În 2015, am sărit peste portretul tradițional din Martie, eram undeva departe … peste mări și peste zări, prin Guatemala. Anul acesta n-am mai scăpat, la invitația lui Cristi am revenit în studioul asamblat în preafrumoasa librărie Cărturești Carusel. Am avut emoții mari ca de obicei.

Îmi doresc atenție și iată că atunci când o primesc, așa deodată, neîmpachetată, fără ascunzișuri, fără alte cerințe, fac mai întâi un pas în spate. Sunt copleșită! E și normal, doar mi se oferă așaaa… pe nepusă masa un moment doar al meu! Încerc să nu intru în panică și îmi îngădui o scurtă clipă de analiză a circumstanțelor: lumina e la locul ei, fundalul e gri cu pete, Cristi e mereu în toane bune, se hlizește cu una dintre modele, fetele fac selfie-uri, câteva prietene se pun la curent cu ultimele zile de peripeții, doamna Brașoveanu notează atent ordinea de precădere și ne înseninează cu un zâmbet cât o felie de viață. E ok, aveam nevoie de răgazul ăsta. Expir și fac un pas în față.

FotoUnion-1418

FotoUnion-1437

Deodată nimic nu mai are sens sau rost. Ești tu într-o lumină bună și ai nevoie să fii confortabil. Greu, dom’le, când te năpustesc cel puțin 300 de gânduri pe secundă.

Am 26 de ani. Dacă am învățat ceva în anii ăștia de când fac umbră pământului, atunci este să mă ascult mai mult. Nu pentru că am întotdeauna dreptate, ci pentru că simt atât de mult și cu atât de multe nuanțe, încât ar trebui să mă consider o foarte norocoasă. Mă adaptez ușor, completez cu răbdare și calm unde trebuie și am doza perfectă de nebunie și spontaneitate. Am nevoie de un pic de liniște care să potențeze direcția interioară deja trasată de energie și atât. Mă port înainte fericită.

Așa-i că e frumoasă tradiția asta cu portretul-mărțișor? De dragul comparației, uite ce minuni a facut Studio Foto Union și în alți ani: 2012, 2013, 2014.

Vă îmbrățișez cu drag și vă doresc o primăvară caldă și plină de momente speciale alături de oameni buni.

Portret de Femeie este un eveniment tradițional Foto Union organizat anul acesta cu sprijinul Bitdefender. Mulțumesc, Cristi!

Turneul de tenis Bloggers Open 2013

Well, ce să vă spun? S-a jucat tenis un weekend întreg. Ce dor mi-era de sportul ăsta frumos!

Eu personal nu am reușit să fac spectacol, să servesc ca Năstase cu spatele la adversar sau să aplic vreun efect interesant mingii. M-am concentrat pe jocul simplu, dar cel mai greu de practicat din câte înțeleg. A trebuit să particip la un antrenament ca să îmi dau seama că nu mai știam să întorc un backhand ca la carte, iar de alergat cred că am reușit să fac câțiva km buni pe teren la fiecare meci.

Am pierdut în fața Andei, cea care “și-a dorit mai mult victoria” și care în final a câștigat turneul, dar m-au încălzit jocurile de consolare gândite cu compasiune de către Andreea și Toma. Mi-am înfruntat febra musculară cu stoicism fiind hotărâtă să îmi depășesc limitele impuse de nou-cunoscuții mușchi, am obosit cu drag și astfel mi-am asigurat un weekend antrenant și jovial în ciuda vremii nu foarte prietenoase.

Ah, și la finalul competiției am avut parte de o surpriză tare minunată! Am participat la concursul Sony cu o singură fotografie Instagram și, spre marea mea uimire, am caștigat marele premiu, un telefon Sony. Galeria de fotografii Instagram #bloggersopen o puteți găsi aici.

Să știți că mi-a făcut mare plăcere să fiu pe teren. A fost un weekend tare fain și țin să le mulțumesc organizatorilor și sponsorilor că ne-au scos din casă.

Momentele de maximă glorie au fost capturate de Radu Bădoiu. Mulțumesc 🙂

Bloggers Open 2013 a fost un eveniment organizat de GM Tennis și susținut de Orange, Sony Mobile și Sarto Made to Measure.

Bloggers Open in Bucuresti. Unde semnez?

Gata, am să intru în joc! Accept provocarea de a intra într-o competiție de tenis. Una reală, căci joaca de-a tenisul pe Wii parcă nu-i la fel de antrenantă. Invitația vine de la Andreea și Toma, doi oameni simpatici, organizatori ai evenimentului Bloggers Open 2013. Dupa ce că te distrezi, la final poți câștiga și premii. Pentru detalii și înscrieri click aici.

Am nevoie de mișcare, am cam neglijat capitolul sport în ultimii ani. Însă, cu puțin antrenament și multă voință, e posibil să îmi recapăt ușurința flexărilor fără să mai sară rugina încheieturilor cât colo. Abia aștept să îmi redobândesc abilitățile pierdute de alergare, fandare și eventual preluare de serviciu cu rever.

V-aștept pe toți cu drag să mă susțineți la complexul Ramada Parc (Str. Poligrafiei, nr 3-5) pe 12 și 13 octombrie, adica acum, în weekend! Mi-era tare dor de tenis. Să-nceapă încălzirea!

Bloggers Open 2013 este un eveniment organizat de GM Tennis și susținut de Orange, Sony Mobile și Sarto Made to Measure.

Am revenit din #enjoyHD

Prima urare pe ziua de astăzi: “Să fii iubită!” Apăi, v-o întorc înzecită! Să ne începem săptămânile cu iubire și liniște, zic.

Bine v-am regăsit. După lupte seculare care au durat aproape 61 de zile, vă anunț fericită că sunt din nou la butoanenele din spatele blogului. Mulțumesc, Alex Negrea pentru ajutor!

Toate bune și frumoase? Da, știu, a trecut al naibii de repede vara asta. Eu am multe, multe fotografii să vă arăt, așa că rămâneți aproape. Curând vă voi povesti mai pe larg despre weekendul ce tocmai a trecut, zile cu peripeții petrecute în împrejurimile Hunedoarei.

Călătoria a fost organizată de Alex Filip și Toma Nicolau și a urmărit promovarea patrimoniului natural și cultural din județul Hunedoara prin fotografii realizate cu telefoanele mobile. Am avut baza la minunatul conac Archia și, alături de oameni faini (a se citi bloggeri), am reușit să împânzim zonele interesante fotografic. 🙂
Pentru sneak peak, urmăriți hashtagul #enjoyHD pe Instagram.

Lots of luv,
Lori.


Undeva prin țara Hațegului, drumul de întoarcere.

#EnjoyHD a fost un eveniment organizat de Eventur și Enjoy Diversity, în parteneriat cu Consiliul Județean Hunedoara, Conacul Archia, Michelin Romania și Autonom Rent-a-Car în perioada 13- 15 septembrie 2013.

Here’s looking at you, kid!

You must remember this:
A sigh is just a sigh
No matter what the future brings
as time goes by.

aer

kiddo anca

kids

no more hugs

ruxm

smile a la Bristena

smile to me

jump

tfb4 apus

The happy crowd:
1. Costin Socrate Cocioabă
2. Alexandru Aristotel Negrea
3. Cosmin Zenon Tudoran
4. Anca Epicur Duma
5. Ruxandra Democrit Melinte
6. Dan Anaximandru Dragomir
7. Radu Aristip Bădoiu
8. Cristian Heraclit Şuţu
9. Maria Cristina Melissos Gânj
10. Oana Andreea Gorgias Baba
11. Alexandru Philolaos Damian
12. Lori Anaximene Alexe
13. Toma Xenofan Nicolau
14. Andreea Parmenide Burlacu
15. Carmina Leucip Niţescu
16. Ariel Pitagora Constantinof

Tabăra de Fotografie pentru Bloggeri a fost un eveniment organizat de Foto Union cu sprijinul Bancpost, Cosmote, Samsung Galaxy S4, Ford, F64, Booking Greece, Izvorul Cristalin. Bateriile smartphone-urilor au fost încărcate cu un gadget fain.

Cu mine se petrece ceva

O viață de om, spunea Marin Sorescu.

1

Cu pași vioi, nesiguri, trebăluim pe te miri unde. Ne facem legături bolnăvicioase cu pavaje, betoane. Soarele ne zâmbește tâmp doar prin asfaltul încins ce ne cuprinde.

2.

Nu ne oprește nimic ascensiunea. Cine ar vrea să se coboare sau să aștepte un vânt de bun augur? Orbește călătorim de parcă știm încotro ne-om duce. Ne măsurăm zborul cu obstacole. Invizibile sau prea vizibile, monștri sacri tot de noi creați, modelați, prelucrați și întruchipați ca să ne fericim povestea. Frici și pui de demoni interiori care ne macină și nu ne lasă să ne descătușăm. Să ne eliberăm de sub asfalt.

walking

Determinare, direcție, obligație și legea morală din noi.
Ce mai faci? Bine. Nimic elegant, nimic mai puțin adevărat. Ne-am pierdut capetele între atâtea nimicuri. Zorim la nesfârșit către pieire, între timp, înăbușim un plânset cu dor de ducă.

3.

Ne raportăm la alții, după ce raportăm altora. Rupem în bucăţi şi reconstruim, mereu, morman de gânduri. Dar de fiecare dată uităm câte ceva…

4.

Poate să ne confundăm din când în când cu elementele preferate ale Universului. Să fim una cu vântul. Să ne umplem plămânul cu viață și verdele crud să ne gâdile pe sinusuri. Hai să ne-agităm nespusul.

5

Mai bine de un sac de viaţă îl pierdem făcând conexiuni. Troleibuzul 89, tramvaiul 45, Unirii 1 cu Unirii 2. Ne scapătă printre degete timpul ăsta și nu îl mai măsurăm în ore, ci în realizări, întâlniri, ceva suflete povestite și trudă prăfuită. Am uitat să ne legăm unii de alții cu subiect şi predicat. Impăcați, să nu mai încercăm să facem legături care nu ţin. Măsura lucrurilor stă înăuntru.

7

“Omul este măsura tuturor lucrurilor, a celor ce sunt întrucât sunt și a celor ce nu sunt întrucât nu sunt” Protagoras.

Text înscris în concursul Arche – Tabăra de Fotografie pentru Bloggeri, un eveniment organizat de Foto Union, cu sprijinul Bancpost, Cosmote, Samsung Galaxy S4, Ford, F64, Booking Greece, Izvorul Cristalin.

Portret de femeie.2013

Bun venit, Primavară!

Te așteptam poate mai mult decât oricine. Proaspăt întoarsă din nordul întunecat (Estonia), mă liniștea gândul ca o să vin la mai multă lumină în România. Lăsam o țară foarte dragă în urmă: curată, cu peisaje superbe și un respect pentru natură pe care nu-l găsim la noi. Ei bine, norii și ploile nu s-au risipit rapid cum aș fi crezut.

Ca să-mi însenineze revenirea în țară, Cristian Șuțu și Radu Bădoiu de la Studio Foto Union m-au răsfățat cu un portret primăvăratec inclus în deja tradiționala campanie publică de fotografie Portret de femeie. Schimbări majore parcă nu am suferit de anul trecut, așa-i? 

lori alexeweb

Portret realizat în precampania Portret de femeie dedicată bloggerițelor. Mai multe fotografii cu frumuseți găsiți aici.

Evenimentul este susținut anul acesta de Feminella, Grand Hotel Continental și Nikon.