Tag Archives: TIFF

Lumea e a mea/ The World is Mine (2015)

Am fost ieri seară la Cinema Pro la premiera filmului „Lumea e a mea/The World is Mine” în regia lui Nicolae Constantin Tănase și am rămas cu scene și secvențe puternic dramatice întipărite în minte. Zău, trebuie să-l vedeți! 🙂

Deși inițial ai impresia că e încă un film de tipul „noua generație de regizori români care exploatează comunismul, urmele lui în prezent și alte lucruri bizare cu care toți ne-am obișnuit”, ei bine, aici e vorba de o adevarată sincronizare la zilele noastre și o incursiune foarte intimă în viața unor adolescente, a prieteniei dintre ele și a mediului lor social. Majoritatea tinerilor actori sunt amatori și se află pentru prima dată pe marile ecrane. Am înțeles din câteva discuții backstage că au fost temeinic pregătiți de traineri ai festivalului de teatru tânăr Ideo Ideis. Povestea Larisei (Ana Maria Guran joacă incredibil pentru o puștoaică începătoare) și a generației actuale de adolescenți ce-și măsoara popularitatea prin like-uri pe Facebook și vizualizări pe YouTube te va ține cu sufletul la gură până la sfârșit. Promit. E un gust amar în drama Larisei și deși totul e scăldat în metafora inocenței și credulității vârstei, izul de „murdar” persistă puternic.

Lumea_e_a_mea_11

„Lumea e a mea/The World is Mine” a avut premiera mondială la TIFF 2015, unde a câștigat Premiul de debut în Zilele Filmului Românesc. Alte bling-bling-uri după care știu că tânjiți: Mențiunea specială a juriului în competiția East of the West a Festivalului de la Karlovy Vary și Trofeul Anonimul International Independent Film Festival.
Despre film aflați mai multe aici.
Programul filmului la diferite săli de cinema în săptamana asta îl găsiți apăsând pe cumpără bilete aici.

Din nou, nu vă dau trailerul, că nu cred în ele. Dacă insistați să-l găsiți singuri, vă anunț de pe acum că este înșelător. Mergeți pe încredere.

Love,
Lori

lumea-e-a-mea-172419l

Incă mă gândesc la el

stockholm_1-1

La filmul ăsta spaniol care a trecut ca un tanc prin mine duminică.
‘Stockholm’, de Rodrigo Sorogoyen, a câștigat trofeul Transilvania la TIFF 2014. Actorii principali, Javier Pereira şi Aura Garrido, au fost și ei apreciați pentru ‘cea mai bună interpretare’. N-am urmărit secvențe din film înainte, nu știam că a fost atât de lăudat și l-am văzut acasă, nu la Cinema Studio cum îmi propusesem. Am întârziat pe străzi frumoase căscând gura la case și n-am ajuns la timp să găsesc bilete. Toate bune și frumoase.

De ce-i special filmul ăsta?

Totul se întâmplă între două personaje pe parcursul unei nopți. Simplu ai putea crede, însă povestea te zguduie într-o barcă emoțională pe timp de furtună. Iți crește tensiunea și într-un mod ciudat nivelul de endorfine. Identifici frânturi din tine într-unul din personaje și… gata. Ești prins. Crești cu personajul, îți devine drag cu fiecare detaliu dezvăluit in procesul de cunoaștere, iar la fiecare neașteptată schimbare de ritm simți că pierzi totul și că nu mai știi, de fapt, nimic. Urmează un soi de liniște, când se revine la ‘normal’ sau cel puțin așa ai impresia după ce ai trecut peste altă etapă de a integra neașteptul de mai devreme. Cerni prin filtrul propriu tot dialogul amuzant de sincer și natural și te simti parte din situație încă de la primul plan close-up.

E genul ăla de film în care schimbul de replici te prinde de braț în timp ce te blazezi, detaliile migaloase îți adună inima de pe unde ai pierdut-o, iar naturalul te ademenește înșelător la anticipare ca mai apoi să-ți dea o palmă și să te lase cu un gust amar. Gust puternic persistent și după ce ieși din film.

Superb. Genul meu de film. Nu vă dau trailer-ul că nu cred în ele.

1. stockholm