I find it so hard to describe them in words. They fascinate me. They brighten my days.
Maria
Elena
Besides being gorgeous, they are such warm and kind souls. I met them by chance, but we quickly connected wonderfully. It’s almost impossible to put in words.
Or maybe I should keep it simple.
I love them both.
♥
Când eram mică și veneam să mâncăm vată pe băț și înghețată cu unchii mei, mi se părea că mă pot pierde pentru totdeauna în bâlci. O țineam strâns tare de mână pe soru-mea mai mică, să nu care cumva…
Era totul foarte colorat, muzica bubuia din diferite colțuri cu bâzâiturile de rigoare ale sistemelor de sunet învechite, iar țipetele și chiuiturile de groază sau de fericire te făceau să tresari la fiecare pas. Ce să mai, era o întreagă aventură să te plimbi pe câmpul uscat sub arșița de soare și să încerci să găsești vreun sens în nebunia ce te înconjura. Mai degrabă te lăsai dus de valurile de euforie și te bucurai de moment. Cei mai simpatici mi se păreau puii de căluți care erau lăsați să zburde liber pe marginea zonei cu grătare . Țin minte că țiganii din zonă se înghesuiau care mai de care în căruțe și abia așteptau să se așeze la mese la o bere rece spre fericirea puradeilor care alergau către leagăne și mașinăriile vopsite strident.
Într-o căutare surdă a atmosferei de odinioară am revenit anul ăsta exact de Sfântă Mărie. Poate că mai bine de 10 ani au trecut de când mă perindam pe la tarabele cu acadele supra-dimensionate lipindu-mi degetele de haine. Acum totul pare că s-a micșorat, iar timpul a trecut fără milă peste toți. Energia nu mai e debordantă, ci pare că ușor, ușor, se stinge. Bâlciul nu mai e un labirint fără de scăpare, ci are doar vreo 2-3 alei bine definite, cateva căruțe vin încărcate cu suflete entuziaste, copiii stau la coadă să se dea în lanțuri și tiribombe.
Un câine mic cerșește orice fărâmă de atenție de la trecători, pepenii sunt calzi, iar la mici ne dau bon fiscal…. SERIOS. Ne-am făcut noi mari, dar tot înapoi ne uităm cu drag.
Ai mei ca brazii. 
Întâlniți pe străduțe în ultima zi a festivalului urban, Femei pe Mătăsari.
La mulți ani, dragilor!
În 2015, am sărit peste portretul tradițional din Martie, eram undeva departe … peste mări și peste zări, prin Guatemala. Anul acesta n-am mai scăpat, la invitația lui Cristi am revenit în studioul asamblat în preafrumoasa librărie Cărturești Carusel. Am avut emoții mari ca de obicei.
Îmi doresc atenție și iată că atunci când o primesc, așa deodată, neîmpachetată, fără ascunzișuri, fără alte cerințe, fac mai întâi un pas în spate. Sunt copleșită! E și normal, doar mi se oferă așaaa… pe nepusă masa un moment doar al meu! Încerc să nu intru în panică și îmi îngădui o scurtă clipă de analiză a circumstanțelor: lumina e la locul ei, fundalul e gri cu pete, Cristi e mereu în toane bune, se hlizește cu una dintre modele, fetele fac selfie-uri, câteva prietene se pun la curent cu ultimele zile de peripeții, doamna Brașoveanu notează atent ordinea de precădere și ne înseninează cu un zâmbet cât o felie de viață. E ok, aveam nevoie de răgazul ăsta. Expir și fac un pas în față.
Deodată nimic nu mai are sens sau rost. Ești tu într-o lumină bună și ai nevoie să fii confortabil. Greu, dom’le, când te năpustesc cel puțin 300 de gânduri pe secundă.
Am 26 de ani. Dacă am învățat ceva în anii ăștia de când fac umbră pământului, atunci este să mă ascult mai mult. Nu pentru că am întotdeauna dreptate, ci pentru că simt atât de mult și cu atât de multe nuanțe, încât ar trebui să mă consider o foarte norocoasă. Mă adaptez ușor, completez cu răbdare și calm unde trebuie și am doza perfectă de nebunie și spontaneitate. Am nevoie de un pic de liniște care să potențeze direcția interioară deja trasată de energie și atât. Mă port înainte fericită.
Așa-i că e frumoasă tradiția asta cu portretul-mărțișor? De dragul comparației, uite ce minuni a facut Studio Foto Union și în alți ani: 2012, 2013, 2014.
Vă îmbrățișez cu drag și vă doresc o primăvară caldă și plină de momente speciale alături de oameni buni.
Portret de Femeie este un eveniment tradițional Foto Union organizat anul acesta cu sprijinul Bitdefender. Mulțumesc, Cristi!
Să ajungi să îți surprinzi mama cu un portret într-un context crăciunesc. Așa de mult bine face la suflet! Alină dorul, micșorează distanța, reface sincronizarea, încălzește îmbrățișarea. Zău că îmi vine să crăp de fericire și-mi ies din contur de mulțumire că reușesc să o înseninez o clipă.
Nimic. Nimic nu poate egala un astfel de moment special. Zâmbim împreună, o țin de mână și o iubesc. Enorm. Mulțumim, Cristi, pentru că ne-ai primit cu un zâmbet larg la finalul unei zile lungi.
Dacă vrei să ajungi și tu la #PortretdeFamilie, află că nu este nevoie de programare. Tot ce trebuie să faci e să ajungi cu cei dragi în perioada 14-20 decembrie 2015, în intervalul orar 18.00 – 22.00 la Villa Romana Ristorante, în piața Charles de Gaulle 3 (google maps aici).
Portret de familie este o inițiativă Foto Union.
Partenerul principal al #portretdefamilie de anul acesta este HP România căruia îi mulțumim! 🙂
Hai să ne-ntâlnim cumva pe seară
Într-o vilișoară, la șosea…
Cea mai mare campanie publică de fotografie din România – Portret de Familie – a ajuns la ediția a cincea! Cum deja ne-a obișnuit, Cristi ne oferă un portret cu oamenii dragi realizat gratuit într-un cadru simpatic de crăciunesc. Să mai punem la socoteală și faptul că la finalul ședinței foto, pe lângă imaginea în format digital pe adresele de email, primești cinci printuri HP în format carte poștală, pentru a fi trimise pe adresele rudelor și prietenilor! 🙂
Nu este nevoie de programare pentru a participa la acest eveniment. Tot ce trebuie să faci e să ajungi cu cei dragi în perioada 14-20 decembrie 2015, în intervalul orar 18.00 – 22.00 la Villa Romana Ristorante, în piața Charles de Gaulle 3 (google maps aici).
Anul ăsta ne-am jucat la #Portretdefamilie. Canapeaua înflorată vă așteaptă și pe voi în fiecare seară a săptămânii ăsteia.
Hai, mobilizarea! Vă pup drag.
Ai mei: Toma și Oana.
Portret de familie este o inițiativă Foto Union.
Partenerul principal al #portretdefamilie de anul acesta este HP România căruia îi mulțumim! 🙂
It’s not often that you get to experience the silence of winter on your own. It’s the combination of frosty air with sunny crisp shines that somehow transform the landscape into something quite magical. Well, since I have had the privilege of experiencing such delights, it seemed a pity not to share a glimpse of that with you. Here are some of my moments captured while on the road through Transylvania.
Until my next adventure, keep safe.
Yours,
Lori
As a kid traveling around Romania with my family, I would make my own stories from the reality I would experience. It so happened after crossing the Carpathians into the hilly Transylvania.
I have this particular strong mental image stuck with me since childhood probably influenced by ‘The Land Before Time’ cartoon. I would imagine a fantastically flourishing world of… dinosaurs wandering around.
This plateau in Transylvania, Romania, is one of the triggers of that vivid memory. Always. I come by and I instantly get transported to that childish reverie. Ah, I can still see the long necked brontosaurus walking heavily in between these hills secured by the chain of mountains. This is where dinos ran around freely in my imagination.
And because life makes some sense sometimes, I ran into these sweet kids later today. Guess what? They were colouring dinos.
Quite pleasant this sun we’re having, don’t you think?
I swear I don’t look for them. But they’re uniquely attractive in their stranger behaviour. Dogs? You expect things from them and they deliver. Cats? You never know what’s next. But I have to admit they pose admirably gracious.
Sometimes a sunset shared in silence is all that you need.
