Dragilor, șoc și groază, vă spun! Ăștia nu-s prea sănătoși la cap 🙂

M-au abordat nemernicii pe mail, misterios, sub semnătura lui Sisif însuși.
Wow, invitatie la teatru! Super, mi-am zis, merg. Am plecat eu singură pe străzi căutând adresa. Ajung, mă învârt, găsesc și gata, mă înșfacă.

Cum cine? Toți ai lui care au complotat la răscolirea oricărei urme de sens din mintea mea. Am intrat în poveste fără să știu ce mă așteaptă. Am ascultat cuminte indicațiile fiind prima mea interacțiune cu actori într-un spectacol: „Ai o pietricică? Urmărește sfoara aceasta. Închide ochii. Hai, vino!”. Îți dai seama că emoțiile au crescut exponențial când am auzit:„nu te teme!” Mai ales ca era semi-obscur și înainte mi se povestise ceva despre niște minotauri.

Nu știam dacă să răspund sau nu, dacă întrebările erau în aer, dacă deveneam invizibilă când masca era pusă… Tensiunea era maximă pentru că nu voiam să stric jocul, am rezistat. Și cu cele 2 secunde de curaj caracteristice am trecut dintr-un cadru în altul, ținând de mână un înger, apoi un dansator până la următorul indiciu din labirint. Recunosc că asta m-a liniștit cel mai tare: atingerea și încrederea acordată vocilor blânde care aveau răbdare cu fiecare spectator.

Am trăit atââââââât de multe lucruri încât m-am pierdut pe mine și m-am lăsat dusă de val de ei, de fiecare șoaptă, de fiecare cântec și de fiecare strângere în brațe. Am dansat pe întuneric, am fugit de frica indusă, am traversat galaxii, aproape am scăpat pe geam. Vă jur, așa ceva e de nedescris, doar de simțit, pe pielea și simțământul propriu.

Indiferent de cât de debusolat devii în labirint, nu ai cum să te pierzi. Mergeți cu încredere și cu mintea deschisă către joacă. Dacă o fricoasă sensibilă ca mine a ieșit cu viață din labirint, sunt sigură că voi veți zburda lunatici după. Pe simpatici îi găsiți aici.

Hai, ieșiți din cercul de confort.
Vă pup,
Lori