Nici nu vă puteți închipui câtă nerăbdare am strâns până să ajung în județul Neamț. Să vă explic, Piatra Neamț este unul dintre orașele cele mai îndrăgite ale copilăriei mele. O pietricică de suflet, cum îmi place să alint orașul de la poalele munților. Colegii de liceu vor da ochii peste cap acum auzindu-mi povestea din nou. Copilă dornică de cunoaștere și schimb cultural, mi-am petrecut câte 10 zile în tabăra de engleză de la Piatra Neamț în verile consecutive ale gimnaziului. Centrul universului pentru trecerea mea spre adolescență a fost Calistrat Hogaș, liceul devenit cămin pentru mine și încă vreo alți 5 piteșteni debusolați veniți să-și exerseze engleza cu britanici.

Nu-mi mai încăpeam în contur de bucurie când am aflat că sunt invitată de Toma și Alex la ediția a doua a campaniei #priNeamt, un eveniment ce pune accent pe descoperirea valorilor culturale și atracțiilor turistice din județ. Abia așteptam să revăd locurile încărcate emoțional fiindcă din 2004 (of, îmbătrânim) nu am mai avut ocazia să ajung aici. Am confirmat și extra-confirmat locul în echipa celor aproximativ 40 de bloggeri și fotografi, toți oameni de voie bună. Ne-am adunat în mașinile de la Auto-Boca de prin toate colțurile (București, Cluj, Alba Iulia, Iași, dar și din Republica Moldova) și ghine ne-o fost tare! 🙂

Participanti la selfie: Anca, Bogdan, Zdeto, Cristi și Elena.

Vineri seara nu am reușit să mă bucur de oras, deși m-ardeau tălpile să revăd Pietricica din unghiurile cunoscute. Am conversat la cină și încercam din răsputeri să rețin măcar parte din numele celor care mi s-au prezentat. Fără de multă activitate turistică, seara a fost încheiată liniștit grație camerelor din hotelul cu pături pufoase care au facut furori printre toți obosiții călători.

Sâmbătă ne-am găsit coechipierii, am avut de îndeplinit sarcini cu ai mei #cufărari. Totul în cadrul turului ghidat al locurilor frumoase și al popasurilor cu oameni deosebiți de prin zonă.  Am reușit cu coatele-mi ascuțite să îmi fac loc prin muuulțimea de bloggeri fascinați de descoperiri. Ce-am vizitat? Pe scurt: Humuleștiul și casa memorială a lui Ion Creangă, un atelier de țesături și un muzeu de sculpturi, Cetatea Neamțului – un edificiu impresionant, Hanul Ancuței – popas pentru un prânz copios.  Acum cu imagini și povești:

Un atelier de țesături. Mi-a plăcut un detaliu teribil de mult aici la Bălțătești.  E foarte natural procesul prin care se creează carpetele doamnei meșter popular Maria Mihalachi:  e nevoie de pricepere, multă atenție, răbdare și vopsea pentru lână obținută de la plante, așa că rezultatele sunt întotdeauna armonioase și plăcute.

Sursa foto: Andrei Zdetovețchi.

A urmat  Cetatea Neamțului pe care nu o găseam deloc printre amintirile răsfoite grăbit în memoria vizuală.M-am bucurat să aflu că de curând s-au investit bani europeni în renovare și întreținere.

Turul ghidat ne-a fost oferit de un domn care vorbea șoptit cât să nu sperie fantomele care parcă bântuiau camerele întunecate ale clădirii. Podul suspendat în forma de semi-lună și poarta lăsată neîncuiată aveau rol strategic în bătălii: determinau schimbarea tacticii de luptă a celor care doreau asedierea cetății. Îndrăzneții erau practic forțați la “stângăcie” fiindcă mutau scutul din mâna dreaptă pentru a se deplasa mai bine și deveneau astfel mai vulnerabili atacurilor. După intrare urma o capcană sau așa-numita “cursă pentru șoareci” unde ostașii erau omorâți cu pietre, smoală, săgeți sau erau cruțați, în zile bune, devenind prizonieri.

Ah, și încă ceva, merită să urci gâfâind panta abruptă spre cetate. Te așteaptă o priveliște spre lunca Ozanei.

Casa memorială a lui Ion Creangă și muzeul cu personaje scoase din paginile poveștilor autorului au fost următoarele puncte vizitate.  Obiectivele sunt gard în gard, în micul sat Humulești, pe care îl cunoaștem cu toții foarte bine din lecturile scriitorului. N-am apucat să simt schimbările survenite cu trecerea timpului, mă bucur doar că cineva a păstrat pentru viitoarele generații amintiri amuzante și pline de culoare ale unor vremuri în care copiii se jucau liber în natură și iubeau animalele , nu tabletele digitale .(pupezele nu se iau în calcul)

În imagine, Ariel.  Zgribulit pe prispă.

Ne-am urnit de-am poposit la Muzeul Măștilor Nicolae Popa de la Târpești, unde ne aștepta fata sculptorului ce avea în grijă gospodăria și exponatele. Ne-a prezentat succint ansamblul lucrărilor dispus în mai multe încăperi: sculpturi de lemn, obiecte vechi tradiționale păstrate cu grijă, măști din material textil și colecții de fotografii, monede, cufere, cojoace și porturi populare lucrate manual.

La finalul amețitor al detaliilor prețioase, am avut parte de un spectacol pregătit de copiii din sat. Erau îmbujorați de frig și senini în priviri. S-au hârjonit cu noi, iar mai apoi între ei cu câteva demonstrații de datini de Crăciun și An Nou: Capra, Ursul. Ne-au urat de bine și noi ne-am încărcat cu energie pozitivă de la micile reactoare zâmbitoare. Pe uliță i-am părăsit. Îmbrăcați cam cum au nimerit, se jucau pe gheața pârâului de la marginea drumului și ne salutau fericiți. Dacă nu ne mâna foamea din loc, probabil că mai rămâneam să-i surprindem în mediul lor liniștit.

În continuare ne-am desfătat cu bucate tradiționale moldovenești. Am avut parte de o primire incredibil de caldă la Hanul Ancuței, toți un zâmbet. Da, este vorba de acel han despre care citeam în liceu. Mihail Sadoveanu: “Socot eu că nu se mai găsește alt han ca acesta cât ai umbla drumurile pământului.” Un loc ce emană numai mirosuri de-ți fac papilele să plângă și stomacul să geamă că mai vrea, dar nu mai poate. Cochet și aranjat în stil vechi, am aruncat o privire și în camerele pentru oaspeți. Aș zice cosiness overload, dar se potrivește ca nuca-n perete aici termenul. In, bumbac, culori naturale, puf de gâscă, parchet de lemn, dulapuri pictate cu motive florale, ulcele de lut dichisite… zău că aș fi rămas acolo până când mi s-ar fi urât de-atâta amar de bine.

Sursa foto.

La final de zi pe drumuri, băieții și Elena au fost la meciul Steaua- Ceahlău. Cum toți erau „ai noștri” și afară grade doar cu minus, am decis să nu ma alătur microbiștilor. Ne-am întâlnit după prima repriză la bowling în club Tequila din Piatra Neamț. Numai că seara s-a terminat destul de nefericit pentru mine. Am înțepenit sau, mă rog, coloana mi-a înțepenit brusc, subit și dureros după ce am încercat să arunc de vreo 3 ori cu cea mai roz și mică bilă după ale naibii popice. Păturile din cameră mi-au fost leac. Și niște Movalis. Am dormit buștean.

#priNeamt – editia a II-a – a fost un eveniment organizat de Eventur, în parteneriat cu Primaria Piatra Neamt, Cosmote, Petrom, Autoboca, Rexona, Central Plaza Hotel, Perla Invest și cu sprijinul Hanul Ancutei și Xdatasoft.

Fotograf oficial al campaniei: Dragoș Asaftei