Tag Archives: Fiecare Copil in Gradinita

Seymour- an introduction si debutul campaniei Fiecare Copil in Gradinita

That’s how life is. It has conflicts and pleasures, harmony and dissonance. The same thing occurs in music. (Seymour Bernstein)

Binecunoscutul actor Ethan Hawke preia rolul de regizor pentru prima dată și ne oferă un documentar emoționant despre pianistul și profesorul Seymour Bernstein. Cu ocazia lansării oficiale a campaniei “Fără educație, visurile dispar” 2015, asociația OvidiuRo vă invită să vizionați Seymour-an Introduction în cadrul unei proiecții publice pe 20 septembrie în piața George Enescu la ora 21.

Proiecția din Piața Festivalului marchează startul campaniei Fiecare Copil în Grădiniță, programul inițiat în 2010 de Leslie Hawke și Maria Gheorghiu, cofondatoarele Asociației OvidiuRo, pentru a oferi o șansă reală la educație și la integrare în societate copiilor săraci din România. Astăzi programul funcţionează în 11 judeţe din România.

Un aspect important al acestui program este reprezentat de tichetele sociale în valoare de 50 de lei pe lună, care sunt condiționate de prezența copiilor la grădiniță. Astfel, părinții sunt ajutați să le asigure celor mici gustarea zilnică. Mai multe detalii despre cum funcționează programul în clipul de mai jos:

Campania prin SMS vă invită să susțineți programul Fiecare copil în grădiniță cu 2 euro/lună. Trimiteți textul GRADI la 8844.

Pe lângă ajutorul prin SMS, puteți să contribuiți cu donații la Carrefour. Timp de o lună, puteți alege să donați un leu la casa de marcat, în toate cele 28 de hipermarket-uri Carrefour din întreaga țară.

Fiecare copil in gradinita

Halloween Charity Ball revine in sprijinul educatiei copiilor saraci din Romania

Anul acesta se împlinesc zece ani de când Maria Gheorghiu și Leslie Hawke au fondat Asociația OvidiuRo, cu scopul de a aduce copiii săraci la școală și grădiniță.hcb @ palatul parlamentului

Halloween Charity Ball are loc la Palatul Parlamentului, sâmbătă, 25 octombrie și atrage un public foarte divers, de la reprezentanți ai mediului de business, la politicieni, ambasadori, personalități media, dar și publicul larg care are ocazia să participe la un concert și o petrecere de amploare. Anul acesta, cei 700 de invitați vor avea ocazia să se costumeze în personaje sau actori, sărbătorind Magia Filmului.


Evenimentul se adresează celor care cred în educație, vor să investească în viitorul copiilor săraci din Romania și de asemenea, vor să petreacă o seară minunată alături de oameni cu aceleași valori.

Fondurile strânse în seara balului vor susține continuarea programului Fiecare Copil în Grădiniță, lansat în 2010 și care din toamna aceasta se va desfășura în 35 comunități din 11 județe. Acesta a crescut spectaculos rata de înscriere și prezență a celor mici la grădiniță, pas fără de care copiii nu au șansa de a se adapta mai târziu în școală.

Orice contribuție este binevenită. Oamenii aceștia fac lucruri minunate și îi apreciez de mult timp. Până la urmă, totul este pentru educația copiilor.