Viața e incredibil de frumoasă. O minune. Nu am simțit niciodată că trăiesc mai din plin ca în zilele de sărbătoare adresate regelui. Un privilegiu.

Am făcut parte din staff-ul de protocol care îi primea pe invitații cu sânge albastru cu ocazia Jubileului 90 al Majestății Sale Regele Mihai I. Titulatura exactă purtată cu mândrie în aceste zile a fost de „Honorary equerry”, însoțitor onorific al invitaților Casei Regale. Este vorba de un statut specific tradițiilor monarhice.

Însoțitorul invitaților Familiei Regale are responsabilitatea de a se asigura că sejurul invitaților de care are grijă se petrece im-pe-ca-bil, de la sosirea în țară până la plecare. Cu alte cuvinte, le este alături în toate momentele publice, coordonează și monitorizează toate aspectele legate de participarea lor la evenimente, declarațiile publice și comunicarea cu presa (acolo unde este cazul), participarea la sesiunile foto, rezolvă eventualele probleme neprevăzute, toate acestea în cadrul regulilor stabilite de departamentul de protocol al Casei Regale.
In general, este desemnat un însoțitor pentru un invitat regal sau o Familie Regală (dacă vin mai mulți membri) sau pentru un grup restrâns de invitați din strainatate (cazul meu particular) care, chiar dacă nu au titluri nobiliare, sunt influenți fiecare în domeniul său. Am să vă povestesc experiența mea din ziua cea mai importantă a festivităților.

25 octobrie. Ziua 0.
În Parlamentul Romaniei, Regele Mihai a adresat un discurs camerelor unite. Însoțit de principesa Margareta și de principele Radu, fostul suveran a punctat faptul că „democrația trebuie să îmbogățească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca și toate țările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectați și pricepuți.”

Deși nu am participat la discursul din Parlament, am urmărit cu sufletul la gură declarația la televizor. Eram emoționată în legătură cu primirea invitaților Casei Regale a României de care răspundeam în următoarele 3 zile. Pe canapeaua roșie de la Intercontinental nu puteam sta deloc confortabil. Mă ridicam și umblam agitată. Aproape că nu-mi mai simțeam picioarele. Eram pregătită pentru tot: cum să îi întâmpin, reverența, eticheta de adresare, cum mă prezint, cum să îi ajut, ce să le comunic, să le ofer programul tipărit al evenimentelor din zilele următoare ș.a.m.d. Cu toate astea, nu-mi găseam locul. Așteptarea e foarte grea, iar începuturile poate încă și mai grele.

Prânzul și după amiaza au fost liniștite. Cu mare emoție în glas, am reușit să atrag simpatia lui Sir Arthur Gavin, unul dintre invitații regali de care eram responsabilă, când l-am rugat să îmi fie complice pentru a descoperi din mulțimea de invitați cu sânge albastru pe cei pe care eram desemnată să-i coordonez. Treptat, cu mari neliniști și poticneli mi-am intrat în element și am reușit să mă fac cunoscută grupului de oameni pe care nu trebuia să îi scap din vedere.

Plecarea către Opera Națională din București, unde se ținea spectacolul de gală în cinstea regelui, trebuia făcută într-o ordine de precădere, stabilită în funcție de titlul și rangul nobiliar al fiecărui oaspete.

Nod în gât. Respirație pierdută pentru câteva secunde. Am fost anunțată de către directoarea de protocol a Casei Regale că biletele cu locurile unde se vor așeza invitații mei vor fi repartizate abia la Operă.
Sun șoferul. Ne așteaptă să ne îmbarcăm chiar în fața hotelului. Am fost norocoasă, invitații mei erau foarte îngăduitori și protectori cu mine. Aveau întrebări multe, dar știau că în stresul unei asemenea zile informația circulă mai greu de sus în jos, aveau răbdare. În amabilitatea lor, pretindeau a fi mai preocupați să îmi admire engleza vorbită fluent și rochia lungă de gală purtată pentru prima dată în viață și nu păreau a da importanță neliniștii mele sau emoțiilor puternice.

Ajungem. Indic direcția către intrare. Uralele celor adunați să-l vadă pe rege se aud cu forță. Mă emoționează puternic, însă strang colțul rochiei și urc scările în siguranță însoțită de unul dintre cei mai de seamă invitați, domnul Staffan Damistura. Glumește în permanență cu mine spunându-mi că mă descurc de minune și că am mare grijă de „oile mele”. După un scurt dar intens moment de panică, obțin biletele invitaților și îi îndrum către locurile fiecăruia. Televiziunea e peste tot. Dana Grecu se pregătește, își drege vocea. O văd incisivă ca de obicei vorbind cu operatorul ei și cu Ioan Luca Vlad, avocatul Casei Regale și totodată unul dintre coordonatorii noștri, ai equerries.

Seara a fost minunată. Invitații au ieșit încântați de la spectacol. Majestatea Sa a apărut ulterior pe treptele Operei, după încheierea spectacolului de gală, pentru a saluta bucureştenii. Pentru câteva zeci de secunde, emoția stârnește un inevitabil val de lacrimi, lacrimi de bucurie, de dor, de tristețe. Am simțit caldură sufletească, blândețe din partea tuturor și încredere din partea Majestății Sale. Este greu să înțelegi cum un OM poate cu un zâmbet sa emane atâta dragoste, speranță. M-a surprins pentru o secundă această Românie. Formidabilă, profundă, puternică, vie. Un moment deosebit pe care mă bucur enorm că l-am putut trăi.

A urmat Dineul Oficial în cinstea regelui de la Palatul CEC. O cină somptuoasă, cu o atmosferă mai relaxată datorată lipsei de agitatori din presă sau televiziune. Da, acolo am simțit cu adevărat că există pe lume oameni mari. N-aș ști cum să explic asta. Am simțit doar.

Deși nici nu visam vreodată că voi avea onoarea să particip la un eveniment istoric de asemenea grandoare, iată că anul acesta i-am putut cânta “La mulți ani!” MS Regele Mihai I cu ocazia sărbătoririi a 90 de ani de existență. A fost una dintre cele mai frumoase experiențe pe care le-am trăit. Mândră cât cuprinde.

Sursa foto> Mediafax