Author Archives: Lori Alexe

Why Go Outside When Everything Happens Inside My Head?

Oh, boy, this theme entirely resonates with my inner voices these days. I’ve just finished the 4th season of Black Mirror and all of those ideas of technology gone wild are getting pretty mixed up with my usual dose of existentialism powered up by gloomy January. Talking about timing! (*insert granny worried tone here* Voices? You hearin’ voices, now?)

“Why go outside when everything happens inside my head” is a graphic illustration of nowadays life. A frame of us stuck in between texting abbreviations of feelings into our blue screens (HAHA, WOW, LOL) and wishing for meaningful interactions. We want everything to happen instantly, but also keep dreaming of the slow pace we will indulge ourselves in at some point.

The game is on. The entire room of the exhibition is filled with crumpled paper with Andreea’s thoughts on it. I took one that appealed to me and left another freshly written behind. It felt right, even if I don’t really know why. This tactile feeling of exchanging thoughts is so cliche for a reason. It works. It makes immaterial material with the help of language.

Andreea Chirică is an artist and graphic novelist. In 2011 she published her first graphic novel: The Year of the Pioneer and she participated at ComicCon New York and Barcelona. She is really special, I need to drink some more coffees with her. The way she manages to put subtlety into drawings many of us can relate to is just remarkable. She also keeps an online drawing diary on Instagram that you should follow.

Photo credit: Paiame

Eugen Rădescu is a cultural manager, curator and theoretician, with background in political science (specialized on moral relativism and political ethics). He wrote for various magazines and newspapers and he’s my amazing friend. One of those vampire-cool looking gods that will stick around forever with his ZEN mode hovering over the world.

Check it out, it’s out there until the 4th of February.
You
have
time.

Ultra Violet 2018

Happy New Year!

Here’s to this absolutely AMAZING purple shade of this year, the one and only: Pantone Ultra Violet (18-3838). Finally! My personal colour obsession will blend in with popular culture.

I know it’s been a while, but boy has it been tough this year?! 2017, I am so glad you’re gone and done. You’ve been bringing me so much pain, I just had to learn to let go. I am thankful for what I’ve gone through, though. It takes a lot of strength and energy to come out of that pit dark low.
I want to thank all of my friends and dear ones for never leaving me behind in all of this mess. For staying there, for taking me out, for having a coffee with me, for hearing me out, for simply … being there.

Hope you had wonderful Winter Holidays and quality time with your dear ones. And if not, cheer up, 2018 will be awesome. I know it. Ollie knows it also.

Bring it on, 2018!
We’re ready.

Portret de familie 2017

Hei, moș Șuțu se întoarce cu bucurii fotografice pentru familiile tradiționale sau nu. Sesiunea publică de fotografie Portret de Familie a ajuns deja la ediția a VIIa!

Grăbește-te, până pe 12 decembrie echipa te așteaptă pe Strada Povernei nr 34, în intervalul orar 17.00 – 21.00. Ce e bine de știut: nu te costă nimic, nu se fac programări și există un braduț care așteaptă să fie împodobit la fața locului, așa că amintește-ți să iei un globuleț cu tine.

Nu-mi vine să cred ce repede ne trece timpul și cum de ani de zile ne adunăm aici cu prieteni și oameni apropiați. De Crăciun, când ajung înapoi în familie, portretele sunt prilej de povestit despre „universul de la București”. Bunica așteaptă și ea cu drag imaginile surprinse în decorul de poveste, chiar dacă nu e neapărat la curent cu toate personajele din fotografie.

Mulțumesc că sunteți, dragilor. ♥

În ordinea numerelor de pe tricou: Alex, Toma, Lorena, Andreea, Damian, Ilinca.

Portret de Familie 2017 este un eveniment susținut de Hochland.  Organizat înt-o locație pusă la dispoziție de Storia. Și printat pe echipamente HP. Mai multe informații despre campanie aflați de aici: Vino la Portret de Familie 2017

My Greek Beauties

I find it so hard to describe them in words. They fascinate me. They brighten my days.

Maria

Elena

Besides being gorgeous, they are such warm and kind souls. I met them by chance, but we quickly connected wonderfully. It’s almost impossible to put in words.

Or maybe I should keep it simple.
I love them both.

 

Bâlciul de Sf. Mărie de la Piscani

Când eram mică și veneam să mâncăm vată pe băț și înghețată cu unchii mei, mi se părea că mă pot pierde pentru totdeauna în bâlci. O țineam strâns tare de mână pe soru-mea mai mică, să nu care cumva…

Era totul foarte colorat, muzica bubuia din diferite colțuri cu bâzâiturile de rigoare ale sistemelor de sunet învechite, iar țipetele și chiuiturile de groază sau de fericire te făceau să tresari la fiecare pas. Ce să mai, era o întreagă aventură să te plimbi pe câmpul uscat sub arșița de soare și să încerci să găsești vreun sens în nebunia ce te înconjura. Mai degrabă te lăsai dus de valurile de euforie și te bucurai de moment. Cei mai simpatici mi se păreau puii de căluți care erau lăsați să zburde liber pe marginea zonei cu grătare . Țin minte că țiganii din zonă se înghesuiau care mai de care în căruțe și abia așteptau să se așeze la mese la o bere rece spre fericirea puradeilor care alergau către leagăne și mașinăriile vopsite strident.

Într-o căutare surdă a atmosferei de odinioară am revenit anul ăsta exact de Sfântă Mărie. Poate că mai bine de 10 ani au trecut de când mă perindam pe la  tarabele cu acadele supra-dimensionate lipindu-mi degetele de haine.  Acum totul pare că s-a micșorat, iar timpul a trecut fără milă peste toți. Energia nu mai e debordantă, ci pare că ușor, ușor, se stinge. Bâlciul nu mai e un labirint fără de scăpare, ci are doar vreo 2-3 alei bine definite, cateva căruțe vin încărcate cu suflete entuziaste, copiii stau la coadă să se dea în lanțuri și tiribombe.

Un câine mic cerșește orice fărâmă de atenție de la trecători, pepenii sunt calzi, iar la mici ne dau bon fiscal…. SERIOS. Ne-am făcut noi mari, dar tot înapoi ne uităm cu drag.
DSC04647.k DSC04649.k DSC04658.k DSC04655.k50 DSC04673.k DSC04679.k DSC04680.k DSC04685.k DSC04687.k DSC04691.k DSC04696.k DSC04700.k DSC04688.k DSC04701.k DSC04703.k

 

Bucharest Pride 2016

It was so hot this year, the temperatures rising to about 35 degrees Celsius, but that never stopped the people from joining in a record number of 2 500. Bucharest Pride had it all, you name it: music, rainbows, balloons, happy faces, glitter, love signs and banners, young and elder together, solidarity, it was really something beautiful! Amazingly good energy!

DSC04051

Nana

The breakthrough of this year was Andreea Balan, a young pop star whose songs I basically grew up with, that decided to SHOW UP and SUPPORT the movement. You may not understand how powerful that is, but let me put it brief: in the conservative orthodox influenced culture of Romania this has never happened before. Ever. No artist has ever endorsed the event, none has recognized their diverse public or stood up to fight for equal rights for them. Many were escaping to face the crowds of the ‘other Romania’, the ones who consider the parade to be one of ‘sickness’.

Andreea Balan

Andreea Balan and her two dancers after a cheerful speech.

But Andreea? Andreea is an amazing human being who decided to use her fame to do good. Her act is a stepping stone in the direction of enabling the LGBT community to speak up and demand equal rights. More than that, she has posted a wonderful message on her Facebook and she is constantly responding to all people out there who are trying to set things ‘straight’. Her follow up comments are disarming with kindness, understanding and sharing of LOVE. She reinforced the idea that all humans should be entitled to having a family and that to love and be loved should be accessible to all. Her gesture should be seen as an example to all other artists and public persons of Romania.
Andreea, chapeau!

Ovidiu Buta, Molecule F, Frank Paul, Carla Antonelli, Joaquin Bonilla

Ovidiu Buta, Molecule F, Frank Paul, Carla Antonelli, Joaquin Bonilla

Other important names that joined the parade this year: Michael Roth, Minister of State for Europe at the German Federal Foreign Office, Carla Antonelli, a noted LGBT rights activist and politician who maintains a large support website for transgender and transsexual people, also the first trans person to serve in a legislature in Spain (she had such a powerful speech and sent a lot of energy to the crowd), Great Britain’s ambassador to Romania, Paul Brummell, Deputy Chief of Mission at the embassy of US to Bucharest, Dean Thompson, and last but not least, our very own Minister for Public Consultation and Civic Dialogue, Violeta Alexandru.

Happy to see so many people attending the event. Happy to share the joy with so many open-minded countrymen and friends. Happy, happy, happy.

Kul Ta Mo

I can only wish that things will only get better from now on.  Last year I saw the Stockholm Pride in late July and it made me realize how much further we have to walk, so keep it up! I feel we have reached a breaking point on Saturday. Everything was perfectly organized, we all had been given water, the street was full of people, the police supervised from every few meters, the music was energetic and fun, we had a blast!

DSC04114

Peace. Love wins.

A big round of applause for the organizers ( ACCEPT, MozaiQ, PSI Romania) and everybody involved! Let’s meet again next year. The more the merrier! After all, who doesn’t want to celebrate love?

DSC04106

My proud and happy gang

Delegat USB la numararea voturilor

M-am înscris delegat USB pentru monitorizarea numărării voturilor pe ultima sută de metri, recunosc, la o strigare pe FB a echipei lui Nicușor Dan de la sfarșitul lunii mai. Am primit mai multe mailuri cu detalii și explicații pas cu pas, dar și diferite numere de contact în cazul în care există probleme. Wow, chiar pot să îi ajut pe oamenii ăștia cu informații de la fața locului. Ia să vedem noi ce se întâmplă după ce se închid urnele.

30 de minute până la închiderea urnelor

Am ajuns la 20.30 la secția unde am fost repartizată: SV 546 de la Școala 112 din Sectorul 3.
Sălăjan, ceva frumos. Intru în sala cu un zâmbet de zile mari, salut politicos pe toata lumea prezentă și verific a 15-a oară dacă numărul secției de votare era cel corect. O tipă micuță și ușor rubenă în obraji stă în fața tabletei magnifice și întâmpină ultimii rătăciți: o tanti are pungi de la megaimaj, e grăbită, verifică telefonul mobil pentru ora exactă, alți doi bătrâni se separă în cabine diferite și pleacă de mână alene. Partidiștii erau ocupați, n-au înțeles toți ce caut acolo, aveau îndrumări de făcut. Până la urmă, tipa cu tableta îl cheamă pe președintele de comisie să-mi vorbească, îmi zâmbește cu un subînțeles pe care nu îl pricep. Vine către mine rătutit. Îl anunț calm și fericită că sunt delegat din partea USB să asist la numărarea voturilor și văd cum începe să își piardă culoarea.

 “Ce aveți aici? Acreditare? Pentru ce ziceți? Domnișoară, cu tot respectul (știm cu toții ce urmează după fraza asta) nu aveți voie să asistați după ce se închid urnele. Acum, în timp ce oamenii votează, sigur, dar la ora 21 eu închid ușile. Vă rog, sunați-i pe cei care v-au trimis că nu e posibil așa ceva! Haideți să ne lămurim.”

Eu dăi și luptă că acreditarea vine de la BEC, uite e semnată pe 3 iunie, o am aici printată cu mine, uite numele meu, seria de buletin, rânjesc lângă fotografia din buletin, aici sunt, am dreptul să asist. O spune legea. El nu și nu. N-am cu cine să mă înteleg și începe să se enerveze. Asta nu-i a bună. Sun la USB și domnișoara mă anunță că e vorba de un abuz. Se ceartă cu el la telefon. Nu-i chip să te înțelegi.

Dupa ce încheie pe tonul sarcastic-politicos, că are treabă și îl rețin din activitate, îi îndrug întruna să ne uităm pe lege și mai exact pe aliniatul cu pricina. Cedează (nu nervos). Vine cu o cărțulie la mine (Reglementări privind alegerea autorităților administrației publice locale 2016) și, fericită, încep să caut pasajul clar menționat și în acreditarea BEC. Dă matale singur zoom, că poate te interesează:

art 93, alin 2

Bun, el zice ca e o interpretare ce boscorodesc eu acolo cu drepturile mele și îmi repetă una și bună (de unde o fi scos-o?) că doar în perioada votării am voie să asist în sală, eu nefiind candidat din partea USB. Acum îmi cere să fiu candidat la primărie ca să asist la numărare, auzi!
Nu ne înțelegem, mai sunt 15 min și închide sala… Mais bon.

Un abuz? Păi atunci sun la 112. Wow, devine serios scandalul și nici măcar n-am apucat să văd nimic, simplul acces e problematic. Sun. Fac sesizare la Poliție, sunt redirecționată către un domn care mă întreabă amănunțit care este situația. “Trimitem echipă la fața locului.” Bun.

Nu trec nici 5 minute, timp în care îmi făceam tot felul de scenarii de soluționare a crizei și apar domnii de la Poliție.
– Buna ziua, doamna Alexe?
Da, sar de pe scaun, le dau datele și reiau istorisirea. Doamna vice devine stresată, se vânzolește de colo colo. Aude frânturi, dar nu intervine, are treabă. Ce mi s-a părut mai interesant însă, pe lângă rapiditatea cu care s-au mișcat oamenii legii, a fost anturajul adunat gură-cască la discuție. Printre toți se remarcă un tip abil, pare politician sau șef de gașcă de tineret, apretat, gelat, atitudine zeflemitoare și îmi șoptește printre dinți că știe el mai bine că așa ceva nu e posibil, să mă calmez. Mai calmă ca mine nu cred că a văzut în viața lui. Mor cu dreptatea-n brațe.

Atentă să dau detaliile celor doi polițiști, n-am observat cum tonul comunicării domnului președinte a devenit brusc împăciuitor. Îi vine ideea salvatoare să sunăm la BEC sector 3. Cu o confirmare telefonică, îmi promite că își schimbă decizia.

Fără 2 minute. Sunăm amandoi, dar nu avem niciun răspuns. Mă poftește să insist la telefon și să ies afară. Dacă reușesc să iau legătura cu cineva de la BEC, va ieși din sală. Merge să sigileze urnele și îmi promite în fața oamenilor legii că mă așteaptă cu unda verde și nu desigilează nimic până când nu avem un răspuns.

21.00 Bună seara, Biroul electoral de circumscripție al sectorului 3, spuneți, vă rog!
Aleluia! Sunt așa și mai departe, domnul președinte de la SV 546 nu îmi dă voie să particip la numărătoare. (Ce pârâcioasă urâcioasă!)

Îi bat în geam a semn să iasă și primește confirmarea telefonică mult așteptată. Ah, perfect! Înțelege și ne calmăm. Intru în sală, se încuie ușa, dar nu înainte să fac un semn celor doi politiști cu care ieșisem pe holul școlii și pierdutului în spațiu cosmic de jandarm care își nota cu creionul descrierea situației pe un carnețel. Toate bune, vă mulțumesc, am rezolvat. Reușesc să îi trag un rânjet și gelatului din capătul scărilor 🙂 și intru în sală alături de echipa care mă privea ca pe un extraterestru.

Acu-i acu. Domnul președinte mă prezintă comisiei si scrie pe o ciornă ceea ce dna vicepresedinte va transforma în procesul verbal legat de întâmplarea cu mine. Se plânge că BEC nu a înștiințat comisia de participarea mea. Incep sa înțeleg rolurile. Doamna vice e stresată per se, președintele e încrezător și împăciuitor, câteva doamne de la partide sunt rezervate și mă urmăresc de la distanță, tipa de la tabletă îmi zâmbește ca și cum. Ca și cum ce? Nu știu.

Simțind aerul tensionat, am început să zâmbesc i-am asigurat de bunele intenții, sunt observator, nu intervin. Am un singur carnețel și coli să imi iau notițe și voi face observații în cazul în care am ceva de obiectat. Lumea se destinde, mi se face loc pe scaun langă comisie. Îmi apare vocea lui Tamango în cap: Toate femeile din lume știe că binili… învinge 🙂

Hai, înainte că ne așteaptă multă muncă de acum, se plânge un domn. Devine rolul lui să mi se plângă, de parcă eu i-am ținut atâtea ore acolo, eu le-am dat doar o sticlă de 0,5l de apă la prânz și tot eu am stabilit procedura că validarea unui vot să se facă doar de președintele de comisie cu voce tare sub supravegherea comisiei. Îmi dau seama că eu sunt de fapt de vină că lucrurile se desfășoară cum trebuie, ca la carte, nu sunt mișcurici în front”. În ritmul ăsta, domnișoară, ne prind copiii aici pe bănci!”
Murim de cald, mai deschidem ușa din când în când să lăsăm faimosul curentwork its magic upon us, cum ar zice englezu. “Gata, ca doamna deja tușește. Doamne ferește!” Urmează multe glume cu Verdele de Paris. “Doar așa mai scăpați, doamnă!”

Trec orele și păstrez o notă optimistă pe tot parcursul serii, spre surprinderea tuturor.
– Mai aveți speranțe domnișoară?
– Dacă nu aveam, mai eram aici voluntar pentru un partid în care cred?
– Lăsați tineretul să viseze. E bine, uite, vin aici și văd realitatea. O vedeți domnișoară? Asta e! (Și îmi arată teancurile inegale care înclină greu spre victoria PSD). Din păcate, sunt de părere că trebuie să mai moară niște generații ca să schimbăm cu adevărat ceva.
– Dacă și noi tinerii capitulăm, cine mai schimbă ceva? Mergem toți la Maroon 5.

Sunt atentă la numărat, la validat, la anulat, la notat și adunat. Puține voturi pentru USB, aproape dublu la trandafiri, din păcate.
Prea multe voturi la teancul poziției 3. Ah, da, am uitat să vă spun, la oricare buletin de vot fie el pentru consiliul local de sector, primarul de sector, primăria generală sau Consiliul General al Municipiului București, poziția 3 a fost întotdeauna cea a PSD-ului. Celelalte partide au avut schimbări. USB, de exemplu, a migrat de la 4 la 5, apoi la 6. Să nu greșească babele, domnișoară, mi se explică. Terminăm, se scriu procesele verbale, le fac poză și le trimit pe mail la USB.

La ora 2 coborâm cu sacii sigilați unde așteaptăm mașina BEC să îi preia împreună cu procesele verbale. Aceste ore în care se numără și se consemnează voturile sunt cele mai importante pentru împiedicarea fraudei electorale. Am obosit, dar cu folos.
Sper că la celelalte sectoare au fost mai mulți votanți.
Sper că mă trezesc mâine cu vești mai bune.
Sper că la Pitești nu a ieșit Pendiuc.
Hai, pe cai că se filmează!