Ce culoare frumoasă. Draga de ea, stă singură 3 sferturi de an.
Vama Veche era aproape pustie ieri. Un singur suflet o anima, o cățelușă neastâmpărată. S-a repezit către mine și a simțit că are partener de joacă deodată ce am răspuns zâmbind la tertipurile ei capricioase. Câțiva pescăruși calmi își vedeau de zborul contra vântului.
Am adunat melcișori și am încercat să mă feresc de vânt. Adormeam dacă nu se urca nebunatica ființă pe mine umplându-mă de nisip. Îmi testa reacțiile prin mușcături ușoare sau cuibărindu-se caldă lângă picioarele mele. Puteai ușor să înțelegi că avea nevoie de o mângaiere.
Am ajuns apoi în 2 mai. Minunat. Golful se îmbrățișa strâns cu marea într-o nuanță nedefinită. Am ascultat cuminte ritmul valurilor mării.
Și cerul se-apropie și cade pe mine. E bine? E bine…
N-ai fi Lori daca nu te-ai bucura asa frumos de melcisori, de mare, de pescarusi sau de tacere!
vreau si eu la mare !!!
Toamna marea e pustie-trista in asteptarea iernii. Primavara marea e pustie-vesela in asteptarea noastra. 🙂
Abia astept sa revin cand va fi cald 🙂
:))