Marea mea-n singurătate

Ce culoare frumoasă. Draga de ea, stă singură 3 sferturi de an.

Vama Veche era aproape pustie ieri. Un singur suflet o anima, o cățelușă neastâmpărată. S-a repezit către mine și a simțit că are partener de joacă deodată ce am răspuns zâmbind la tertipurile ei capricioase. Câțiva pescăruși calmi își vedeau de zborul contra vântului.


Am adunat melcișori și am încercat să mă feresc de vânt. Adormeam dacă nu se urca nebunatica ființă pe mine umplându-mă de nisip. Îmi testa reacțiile prin mușcături ușoare sau cuibărindu-se caldă lângă picioarele mele. Puteai ușor să înțelegi că avea nevoie de o mângaiere.


Am ajuns apoi în 2 mai. Minunat. Golful se îmbrățișa strâns cu marea într-o nuanță nedefinită. Am ascultat cuminte ritmul valurilor mării.

Și cerul se-apropie și cade pe mine. E bine? E bine…


Liniștea e un privilegiu. Mai știm să fim tăcuți?

5 thoughts on “Marea mea-n singurătate

Leave a Reply to IulianJ Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.