Tag Archives: review

Still Life. UK (2013)

If you want a light Sunday movie with happy-predictable-unrealistic line of a story, you are reading the wrong review.

This film is an ode to silence. I find that so very rare to encounter nowadays and thus, quite precious. The main character – Eddie Marsan has a striking performance as John May – is an anti-hero, mostly just a simple British bureaucrat with a slight sad expression engraved upon his face. Solemn, organised and meticulous, he works with sealing the end of lonely people’s lives by arranging their funerals. In bringing to surface their memories, he finds comfort and a sense of accomplishment from piecing together bits of their past lives. I couldn’t help but feel that the director was very much hinting at The Beatle’s “Elenor Rigby” when working with this project.

This dynamic world, however, will not have patience with his in-depth slow practices and he will have to face a life-altering situation, losing his job. How he finds life after this turning point is savorously depicted in the art of subtle details: of warm gestures (as warm as they get in an affection restrained Britain), small victories, new acquaintances and kind smiles, if ever.

I have to mention the eye- delight you get while experiencing the film because of the very clean execution of the scenes. The director of photography really worked his magic with slow movements, symmetry, geometrically beautiful British streets, calm cloudy colours, neat patterns, and wide angle shots that add an extra heavy burden to the otherwise plain life of John May.

1177689_Still-Life UK 2013

My recommendation? See it during an eve when the weather will not amplify the bitter drama you will experience from the film.

Incă mă gândesc la el

stockholm_1-1

La filmul ăsta spaniol care a trecut ca un tanc prin mine duminică.
‘Stockholm’, de Rodrigo Sorogoyen, a câștigat trofeul Transilvania la TIFF 2014. Actorii principali, Javier Pereira şi Aura Garrido, au fost și ei apreciați pentru ‘cea mai bună interpretare’. N-am urmărit secvențe din film înainte, nu știam că a fost atât de lăudat și l-am văzut acasă, nu la Cinema Studio cum îmi propusesem. Am întârziat pe străzi frumoase căscând gura la case și n-am ajuns la timp să găsesc bilete. Toate bune și frumoase.

De ce-i special filmul ăsta?

Totul se întâmplă între două personaje pe parcursul unei nopți. Simplu ai putea crede, însă povestea te zguduie într-o barcă emoțională pe timp de furtună. Iți crește tensiunea și într-un mod ciudat nivelul de endorfine. Identifici frânturi din tine într-unul din personaje și… gata. Ești prins. Crești cu personajul, îți devine drag cu fiecare detaliu dezvăluit in procesul de cunoaștere, iar la fiecare neașteptată schimbare de ritm simți că pierzi totul și că nu mai știi, de fapt, nimic. Urmează un soi de liniște, când se revine la ‘normal’ sau cel puțin așa ai impresia după ce ai trecut peste altă etapă de a integra neașteptul de mai devreme. Cerni prin filtrul propriu tot dialogul amuzant de sincer și natural și te simti parte din situație încă de la primul plan close-up.

E genul ăla de film în care schimbul de replici te prinde de braț în timp ce te blazezi, detaliile migaloase îți adună inima de pe unde ai pierdut-o, iar naturalul te ademenește înșelător la anticipare ca mai apoi să-ți dea o palmă și să te lase cu un gust amar. Gust puternic persistent și după ce ieși din film.

Superb. Genul meu de film. Nu vă dau trailer-ul că nu cred în ele.

1. stockholm