Tag Archives: memories

The Land Before Time

As a kid traveling around Romania with my family, I would make my own stories from the reality I would experience. It so happened after crossing the Carpathians into the hilly Transylvania.

I have this particular strong mental image stuck with me since childhood probably influenced by ‘The Land Before Time’ cartoon. I would imagine a fantastically flourishing world of… dinosaurs wandering around.

le plateau

This plateau in Transylvania, Romania, is one of the triggers of that vivid memory. Always. I come by and I instantly get transported to that childish reverie. Ah, I can still see the long necked brontosaurus walking heavily in between these hills secured by the chain of mountains. This is where dinos ran around freely in my imagination.

And because life makes some sense sometimes, I ran into these sweet kids later today. Guess what? They were colouring dinos.

best buddies on bench

Colouring book.dino section

Strada Amintirii

incepem cu vremea

E undeva prin Bucureștiul ăsta mare. Când mă pierd de mine însămi știu că pot să poposesc aici și să-mi reamintească ei, bunicii adoptivi de capitală, că am uitat să ridic privirea din pământ.
Începem cu trivialități, le e lor mai ușor să mă citească. Știu că vin la ei când sunt liniștită, dar ușor plutitoare în derivă. Desenăm naiv printre norii pufoși și ne revenim ușurel la traiectoriile definite.

Dnul Z.

“Ai văzut Eurovisionul? Au avut un spectacol frumos ai noștri. Câștigătorii m-au emoționat. Oamenii ăștia sunt pierduți pe viață”. Voiau, desigur, să facă aluzie la Conchita care nu e nici… nici… dar nu au vrut să fie tranșanți. Oameni delicați, deosebit de atenți cu cuvintele. Uite, de asta îi ador. Când îmi mai revin de printre mușcate, trecem grav la politică. Ne aliniem pe aceleași direcții, mi-s dragi de nu-mi încap în piele. Îi ascult și zâmbesc cu întreaga-mi ființă.

Am venit cam pe neașteptate, iar doamna Z. se scuză ca are doar capșune cu înghețată, nu a avut timp să bucătărisească ceva cald la cuptor. E o scumpă. Îmi arată sursa inspirației, colecția strânsă în Maroc “Le Guide Cuisine” și ce rulouri vrea să încerce. Hipsterul din mine tresare de bucurie la vederea revistelor prăfuite cu design vintage. 🙂 Apoi îmi arată timid un interviu publicat de curând într-un volum lila: ” Despre arta păpușarilor. Dialoguri cu maeștrii scenei”.

Dna Z

Ajungem la planuri și călătorii. Evident că încape aici, până la devorarea desertului, o mică povestioara despre peripețiile de a traversa Spania înainte de 89′ și cele 2 familii de români întalnite la Madrid. Le-ar plăcea să vadă Istanbulul, Roma, dar se tem de efortul prea mare. În timp ce simt zvâcul de aventurier încă verde-n dânșii, proiectez călătorii și descoperiri viitoare pentru mine. Aici e cheia. Asta te ține zdravăn. Energia asta vie, pozitivă de a cunoaște.

Mă caut deseori în tot felul de oglinzi. Cred că preferata mea va rămâne cea din Strada Amintirii. Are un aer de autenticitate pe care nu-l regăsesc în alte parți. Oglinda asta e vie. Revin cu drag la liniștea împărtășită cu oamenii ăștia frumoși. Domnii Z. sunt balsam pentru suflet.
Exact ce-mi trebuia.

Only rain can save us


Let it pour.

This is one of my favorite pics in my Instagram gallery. The story behind this picture is placed in Tallinn. Long wet autumn days kept me inside most of the times. I did not complain,though, I always had great company. I learned to play poker, cook, bake, even practiced some Spanish and basic Czech, Slovakian. I asked Miguel to take a picture of me being melancholic close to the window, once I saw the setting as perfect. I get a warm feeling when I remember those days.

La pas prin Piatra Neamt

1 6

Duminica a început destul de leneșă. V-am povestit deja cît de mult țin la orașul ăsta. Ei bine, ediția a doua a campaniei #priNeamt a inclus și o promenadă în aer liber. După un mic dejun savurat pe îndelete, am plecat să descoperim orașul supravegheat de un soare cu dinți. În sfârșit locuri recognoscibile de care pot lega amintiri din tinerețe. 

AAAA! TOMO, știu unde suntem! La stânga e Calistrat Hogașul!

Iubesc orașul ăsta pentru că mi-a oferit momente frumoase și un cadru de vis pentru călătoriile văratice din gimnaziu.

52 43

Am vizitat minunatul Muzeu Cucuteni, unde am avut parte de explicații din partea unui specialist, dar și de ghidușii din partea lui Gaben. O întreba te-miri-ce pe doamna ghid despre cultura demult apusă. Am urmărit curioasă răspunsurile cu privire la practica incendierii locuințelor. A urmat Muzeul de Artă unde ne-am pierdut printre sculpturi, picturi și lucrări interesante. Mai târziu l-am cunoscut pe artistul Ciprian Istrate și i-am vizitat colțul creativ din atelierul de lucru. Picturi cu mesaje, povești, concepte inedite și o nouă „găselniță”, fresca în pictură.

Mai departe zâmbeam la soare și urmăream timid câțiva pensionari bine îmbrăcați.
Am urcat cu telegondola și am  urmărit de deasupra întregul oraș până ce am ajuns la pârtia Cozla. N-am avut noroc de zăpadă, dar numai asta mi-ar mai fi trebuit dupa ce ca aveam spatele in piuneze. Peisajul ne-a surprins pe toți înainte să intrăm din nou la cald și bine, la Hanul Haiducilor.

Frumos prin Neamț! Mai mergem 🙂

#priNeamt – editia a II-a – a fost un eveniment organizat de Eventur, in parteneriat cu Primaria Piatra Neamt, Cosmote, Petrom, Autoboca, Rexona, Central Plaza Hotel, Perla Invest si cu sprijinul Hanul Ancutei si Xdatasoft.Fotograf oficial al campaniei: Dragos Asaftei.

Drag mi-a fost sa ajung #priNeamt

Nici nu vă puteți închipui câtă nerăbdare am strâns până să ajung în județul Neamț. Să vă explic, Piatra Neamț este unul dintre orașele cele mai îndrăgite ale copilăriei mele. O pietricică de suflet, cum îmi place să alint orașul de la poalele munților. Colegii de liceu vor da ochii peste cap acum auzindu-mi povestea din nou. Copilă dornică de cunoaștere și schimb cultural, mi-am petrecut câte 10 zile în tabăra de engleză de la Piatra Neamț în verile consecutive ale gimnaziului. Centrul universului pentru trecerea mea spre adolescență a fost Calistrat Hogaș, liceul devenit cămin pentru mine și încă vreo alți 5 piteșteni debusolați veniți să-și exerseze engleza cu britanici.

Nu-mi mai încăpeam în contur de bucurie când am aflat că sunt invitată de Toma și Alex la ediția a doua a campaniei #priNeamt, un eveniment ce pune accent pe descoperirea valorilor culturale și atracțiilor turistice din județ. Abia așteptam să revăd locurile încărcate emoțional fiindcă din 2004 (of, îmbătrânim) nu am mai avut ocazia să ajung aici. Am confirmat și extra-confirmat locul în echipa celor aproximativ 40 de bloggeri și fotografi, toți oameni de voie bună. Ne-am adunat în mașinile de la Auto-Boca de prin toate colțurile (București, Cluj, Alba Iulia, Iași, dar și din Republica Moldova) și ghine ne-o fost tare! 🙂

lori si gasca din vito

Participanti la selfie: Anca, Bogdan, Zdeto, Cristi și Elena.

Vineri seara nu am reușit să mă bucur de oras, deși m-ardeau tălpile să revăd Pietricica din unghiurile cunoscute. Am conversat la cină și încercam din răsputeri să rețin măcar parte din numele celor care mi s-au prezentat. Fără de multă activitate turistică, seara a fost încheiată liniștit grație camerelor din hotelul cu pături pufoase care au facut furori printre toți obosiții călători.

Sâmbătă ne-am găsit coechipierii, am avut de îndeplinit sarcini cu ai mei #cufărari. Totul în cadrul turului ghidat al locurilor frumoase și al popasurilor cu oameni deosebiți de prin zonă.  Am reușit cu coatele-mi ascuțite să îmi fac loc prin muuulțimea de bloggeri fascinați de descoperiri. Ce-am vizitat? Pe scurt: Humuleștiul și casa memorială a lui Ion Creangă, un atelier de țesături și un muzeu de sculpturi, Cetatea Neamțului – un edificiu impresionant, Hanul Ancuței – popas pentru un prânz copios.  Acum cu imagini și povești:

Un atelier de țesături. Mi-a plăcut un detaliu teribil de mult aici la Bălțătești.  E foarte natural procesul prin care se creează carpetele doamnei meșter popular Maria Mihalachi:  e nevoie de pricepere, multă atenție, răbdare și vopsea pentru lână obținută de la plante, așa că rezultatele sunt întotdeauna armonioase și plăcute.

razboi.fotografii-prineamt-85

carpete

Sursa foto: Andrei Zdetovețchi.

la razboi

A urmat  Cetatea Neamțului pe care nu o găseam deloc printre amintirile răsfoite grăbit în memoria vizuală.M-am bucurat să aflu că de curând s-au investit bani europeni în renovare și întreținere.

cetatea neamtului. fotografii-prineamt-172

Turul ghidat ne-a fost oferit de un domn care vorbea șoptit cât să nu sperie fantomele care parcă bântuiau camerele întunecate ale clădirii. Podul suspendat în forma de semi-lună și poarta lăsată neîncuiată aveau rol strategic în bătălii: determinau schimbarea tacticii de luptă a celor care doreau asedierea cetății. Îndrăzneții erau practic forțați la “stângăcie” fiindcă mutau scutul din mâna dreaptă pentru a se deplasa mai bine și deveneau astfel mai vulnerabili atacurilor. După intrare urma o capcană sau așa-numita “cursă pentru șoareci” unde ostașii erau omorâți cu pietre, smoală, săgeți sau erau cruțați, în zile bune, devenind prizonieri.

Ah, și încă ceva, merită să urci gâfâind panta abruptă spre cetate. Te așteaptă o priveliște spre lunca Ozanei.

fotografii-prineamt-132

Casa memorială a lui Ion Creangă și muzeul cu personaje scoase din paginile poveștilor autorului au fost următoarele puncte vizitate.  Obiectivele sunt gard în gard, în micul sat Humulești, pe care îl cunoaștem cu toții foarte bine din lecturile scriitorului. N-am apucat să simt schimbările survenite cu trecerea timpului, mă bucur doar că cineva a păstrat pentru viitoarele generații amintiri amuzante și pline de culoare ale unor vremuri în care copiii se jucau liber în natură și iubeau animalele , nu tabletele digitale .(pupezele nu se iau în calcul)

casa memoriala ion creanga.fotografii-prineamt-202

ariel la humulesti

În imagine, Ariel.  Zgribulit pe prispă.

Ne-am urnit de-am poposit la Muzeul Măștilor Nicolae Popa de la Târpești, unde ne aștepta fata sculptorului ce avea în grijă gospodăria și exponatele. Ne-a prezentat succint ansamblul lucrărilor dispus în mai multe încăperi: sculpturi de lemn, obiecte vechi tradiționale păstrate cu grijă, măști din material textil și colecții de fotografii, monede, cufere, cojoace și porturi populare lucrate manual.

La finalul amețitor al detaliilor prețioase, am avut parte de un spectacol pregătit de copiii din sat. Erau îmbujorați de frig și senini în priviri. S-au hârjonit cu noi, iar mai apoi între ei cu câteva demonstrații de datini de Crăciun și An Nou: Capra, Ursul. Ne-au urat de bine și noi ne-am încărcat cu energie pozitivă de la micile reactoare zâmbitoare. Pe uliță i-am părăsit. Îmbrăcați cam cum au nimerit, se jucau pe gheața pârâului de la marginea drumului și ne salutau fericiți. Dacă nu ne mâna foamea din loc, probabil că mai rămâneam să-i surprindem în mediul lor liniștit.

1. ranjitii.fotografii-prineamt-239

2.ranjitii.fotografii-prineamt-249

În continuare ne-am desfătat cu bucate tradiționale moldovenești. Am avut parte de o primire incredibil de caldă la Hanul Ancuței, toți un zâmbet. Da, este vorba de acel han despre care citeam în liceu. Mihail Sadoveanu: “Socot eu că nu se mai găsește alt han ca acesta cât ai umbla drumurile pământului.” Un loc ce emană numai mirosuri de-ți fac papilele să plângă și stomacul să geamă că mai vrea, dar nu mai poate. Cochet și aranjat în stil vechi, am aruncat o privire și în camerele pentru oaspeți. Aș zice cosiness overload, dar se potrivește ca nuca-n perete aici termenul. In, bumbac, culori naturale, puf de gâscă, parchet de lemn, dulapuri pictate cu motive florale, ulcele de lut dichisite… zău că aș fi rămas acolo până când mi s-ar fi urât de-atâta amar de bine.

Interior han

Sursa foto.

cosy

La final de zi pe drumuri, băieții și Elena au fost la meciul Steaua- Ceahlău. Cum toți erau „ai noștri” și afară grade doar cu minus, am decis să nu ma alătur microbiștilor. Ne-am întâlnit după prima repriză la bowling în club Tequila din Piatra Neamț. Numai că seara s-a terminat destul de nefericit pentru mine. Am înțepenit sau, mă rog, coloana mi-a înțepenit brusc, subit și dureros după ce am încercat să arunc de vreo 3 ori cu cea mai roz și mică bilă după ale naibii popice. Păturile din cameră mi-au fost leac. Și niște Movalis. Am dormit buștean.

#priNeamt – editia a II-a – a fost un eveniment organizat de Eventur, în parteneriat cu Primaria Piatra Neamt, Cosmote, Petrom, Autoboca, Rexona, Central Plaza Hotel, Perla Invest și cu sprijinul Hanul Ancutei și Xdatasoft.

Fotograf oficial al campaniei: Dragoș Asaftei

That Golden Side of Tallinn

I’m always on the lookout for discount flight tickets to Tallinn, but unfortunately Bucharest and the Estonian capital are not connected through a direct route so the costs are not a bargain.

I had the great privilege of living in Tallinn for more than half a year and it grew very dearly on me. As winter creeps in, I become more melancholic, I think. I started remembering little details that bring me back one year ago. An alley with golden leaves instantly sent me to Kadriorg Park. Decided to share some photos with you.

A bit of that Tallinn autumn still lingers in my mind.


I used to walk by this painted wall and think of how the artist might have come up with the idea. Boring rainy day in Tallinn might lead to playing with pets since human companionship is rather scarce. Estonians are quite loners.


Welcome, November.

Emotional Ground Handling Department

I like airports, as they usually are hives of restless energy.
The excitement of people heading distant places thrills me. It somehow charges my batteries with optimism and gives me reasons to constantly be day-dreaming: I too shall travel around the earth for work or pleasure and it will enrich my life experiences with more than words could ever describe.

The arrival of a dear one does not cause distress to me. I love that waiting. I simply do. It fills me up with joy and I quite get lost in other people’s happy reuniting moments. The reactions you can read on faces are priceless. Then follow the grand gestures of holding each other, heart warming vibes flow out of the embrace. At last, a glimpse of a familiar face brings silly grinning to one’s face.

flyaway daydream

Of course, being the designated driver to and from the airport for my family members always had its perks. However, I think these so-called favours were part of my growing up and becoming responsible. I’ve tested my punctuality, reactions to high-level stress and experienced more emotional fluctuations a harmoniser would ever have to stand. The final hugs and wishes of good fortune, they all took great deal of working with one’s self to master powerful emotions.

a farewell

Happy goodbyes take loads of practice.
How do you handle them?

See you soon, Tallinn!

I’m leaving Tallinn today. Who knows for how long.

Many good-byes and see yous were said between the people I have come to meet here in Erasmus time. Emotional. Touchy. However, it seems that the hardest one is yet to come. How can I part with this city I knew nothing about, had no expectations about, but which grew on me so dearly during the last 6 months?

Took some lonely walks. I was uselessly trying to keep a mental image of everything. It won’t work. Pictures? They’re good. They might help but if you don’t have a special bond with the sights, you might not feel with the same intensity the connection of warm nestling in one dear, dear place, no matter how icy and cold it might be.

Said good bye to the swans by the frozen sea shore the other day, such sweet creatures. Still friendly despite the cold. Oh, Tallinn, how i will miss you! The butterflies in my stomach are beginning to sing a chaotically broken song. How I hate this almost bitter-salty taste of growing sadness that petrifies your speech and thoughts. I must go, now.

Stay impressive, lovable and joyful, wild but dignifying as I know you. Keep on growing on other people coming into your life. After all, this is your job. Ah, it hurts to know I was only one of your many and that you will go on. But that is life.

Well, I should be going home now, dear. Whatever that might still mean.
See you! See you soon!

I’m young

And I love it. I am currently living in Tallinn, Estonia and I am making the best of my time here. One semester in the Baltic Film and Media School and Institute of Communication in Tallinn University is really spicing my school days up. Getting to know Estonia, Estonians, learning Spanish in the flat and maybe a bit of Russian when going out couldn’t be more welcomed in my life.

Youthful company, new friends, multiculturalism, it doesn’t just sound amazing, it actually is that.

Even though it’s just a rainy Friday out here, helping Lili pack for her Stockholm weekend getaway, sharing some strong green tea with Miguel, small chit chats in Spanish with Cristian and subtle irony in the kitchen with Zaida, Czech flatmate who really knows how to bake, can really light up one’s day. Who needs sun, when you’ve got bright friends? 😀

I am blessed. Although my thoughts keep flying to my beloved sister, my family or some friends, I keep my spirits high with great company and golden autumn walks.

Autumn walk in Kadrioru park with amazing Tartu friends

49 more inspirational quotes to fit your day, here.