O viață de om, spunea Marin Sorescu.

Cu pași vioi, nesiguri, trebăluim pe te miri unde. Ne facem legături bolnăvicioase cu pavaje, betoane. Soarele ne zâmbește tâmp doar prin asfaltul încins ce ne cuprinde.

Nu ne oprește nimic ascensiunea. Cine ar vrea să se coboare sau să aștepte un vânt de bun augur? Orbește călătorim de parcă știm încotro ne-om duce. Ne măsurăm zborul cu obstacole. Invizibile sau prea vizibile, monștri sacri tot de noi creați, modelați, prelucrați și întruchipați ca să ne fericim povestea. Frici și pui de demoni interiori care ne macină și nu ne lasă să ne descătușăm. Să ne eliberăm de sub asfalt.

Determinare, direcție, obligație și legea morală din noi.
Ce mai faci? Bine. Nimic elegant, nimic mai puțin adevărat. Ne-am pierdut capetele între atâtea nimicuri. Zorim la nesfârșit către pieire, între timp, înăbușim un plânset cu dor de ducă.

Ne raportăm la alții, după ce raportăm altora. Rupem în bucăţi şi reconstruim, mereu, morman de gânduri. Dar de fiecare dată uităm câte ceva…

Poate să ne confundăm din când în când cu elementele preferate ale Universului. Să fim una cu vântul. Să ne umplem plămânul cu viață și verdele crud să ne gâdile pe sinusuri. Hai să ne-agităm nespusul.

Mai bine de un sac de viaţă îl pierdem făcând conexiuni. Troleibuzul 89, tramvaiul 45, Unirii 1 cu Unirii 2. Ne scapătă printre degete timpul ăsta și nu îl mai măsurăm în ore, ci în realizări, întâlniri, ceva suflete povestite și trudă prăfuită. Am uitat să ne legăm unii de alții cu subiect şi predicat. Impăcați, să nu mai încercăm să facem legături care nu ţin. Măsura lucrurilor stă înăuntru.

“Omul este măsura tuturor lucrurilor, a celor ce sunt întrucât sunt și a celor ce nu sunt întrucât nu sunt” Protagoras.
Text înscris în concursul Arche – Tabăra de Fotografie pentru Bloggeri, un eveniment organizat de Foto Union, cu sprijinul Bancpost, Cosmote, Samsung Galaxy S4, Ford, F64, Booking Greece, Izvorul Cristalin.