Tag Archives: fotografie

It has begun

The spectacular bloom of rapeseed fields.

With the moody weather of crowded grey clouds and sun rays fighting for survival in their game of hide and seek, nothing could make a better setting for photo enthusiasts. Well, perhaps fog for some of us. I think I might just be stepping out of my black and white phase since I’m absolutely loving these patches of gorgeous yellow in between vivid green lands. What I enjoy most is the energy of this dramatic setting. It seems to raise some sort of confused emotion in me, a dormant synchronisation of mellow with a touch of violent.

Perfect.

galben pur

Do enjoy responsibly.

Random Monday

It’s April already. When did that happen?

You wake up, you miss your dream. It grew on you. It was cosy belonging there.
You face traffic. You move mechanically towards tasks.
Every once in a while, though, you sink into photos.

Here’s my bloomingly moody selection of this Monday.
Have a great day, friends!
Sis, I miss you ♥

photo 11

intens

photo 22

Despre azi

M-am gândit la tine. M-am trezit cu greu, amorțită încă de fumul de ieri. Dacă m-aș fi văzut din exterior, probabil că recunoșteam un zâmbet complice în dialog cu un urs: “Vezi tu muntele ăla? Jumătate din stânca aia ascuțită a fost ieri a mea.”

Nu te-am crezut când mi-ai spus ca iți place la mine, dar am zâmbit cuminte. Cumplit de senin, te-ai încadrat perfect în atmosfera cuibului. N-ai fost nicicum intrus. Poate pentru ca miroseai bine și vorbeai frumos și cald. Poate pentru că mi-ai expus pe masa de la bucatarie, înghesuit într-un scaun incomod și aproape copleșit de magneți imbecili, un colț de tine cum nu mi-ai mai dezvăluit până acum. Ești un om frumos, tu. Asculți și nu-ți pasă dacă bei cola sau pepsi. Te-am căutat mai târziu în arhiva personală de imagini mentale și te-am găsit boem cu emblematicul scrum căzut pe te miri unde. Ne-am zâmbit din depărtări.

Vezi tu, chiar dacă nu ți se pare, tocmai ți-am spuns cine sunt. Sunt cea care vorbește despre tine. Cea care îți întoarce vibrația pozitivă într-o completare atractivă. Armonizez. Echilibrez. Flatez. Persiflez. Ajustez. Abandonez. Un fel de energie vie pe care nu ai cum să nu vrei să o cunosti. Dacă în mintea mea încolțește ideea că apropierea ne-ar face bine, ei bine, nu știu exact cum, dar reușesc fără cuvinte să transmit acest interes busolei tale. Apoi, începi tu să cauți nimicul prin întuneric. Te-apropii tu de necunoscuta asta.

Si ne găsim. Ne potrivim, ne oglindim. Fiecare sine trăiește în oglinda celuilalt. Prin tăcere împărtășită sau cuvinte plutitoare, prin noduri deslușite și schimbări de traiectorii. Sinusoidale urmărite pe tresăriri de indie rock și câteva povești din depărtare. N-am avut timp de recompus fragmente.

Azi mi-e mai putin drag de tine decât mi-a fost ieri. Am băut un ceai verde și mi-a rămas amar. Poate ar trebui să mă revăd.

noi doi

“MySelf” – este un proiect fermecător inițiat de Radu Bădoiu. Un fel de joc și nu tocmai asta. Se descompun femei pe blogul lui. Se ghicește un Radu în raport cu fiecare. Fotografiile sunt deocamdata tachinări. E sincer și se lasă cu descoperiri de ambele părți.

Portret de femeie.2014

Pe mine m-ați înseninat. Multumesc Foto Union pentru încă un portret primăvăratec. Acum sper că atâtea zâmbete pline de farmec adunate în galerie vor convinge încăpățânatul soare să se arate cât mai curând. De drag, dacă nu de bună voie. O primăvară minunată vă doresc! 🙂

Lori-web

Portret realizat în precampania Portret de femeie dedicată bloggerițelor.
Evenimentul este susținut anul acesta de: Doina, Monroe și De altădată.

Stilul mai soft în editare și lumină adoptat anul acesta mi se pare foarte bine ales. Acum să ne jucăm de-a găsiți diferențele: 2012, 2013.

Bucurii pentru copii


Nu este vorba nicicum despre acele dulciuri moldovenești deja faimoase, ci despre cărți poștale personalizate cu amintiri fericite. M-am gândit să vă încurajez să ajungeți în Ceainăria Lelia (Str Polona nr. 77) la ultima seară din anul acesta în care cei de la FotoUnion vă vor fotografia cu prietenii sau familia într-un decor simpatic. Mâine, 12 decembrie, între orele 18-21 se vor perimbla prin fața camerei ultimele grupuri. Așa că luați-vă copiii și drăgălașii de mânuță și faceți o plimbare până la ceainărie.

Iată câteva fotografii din culisele proiectului Portret de familie, dar și o amintire frumoasă a mea 🙂

Hai sa ne adunam la Portret de familie 2013

Dacă vreți să vă fericiți rudele îndepărtate sau prietenii cu un portret zâmbitor și grăitor peste distanțe colosale sau pur și simplu simțiți nevoia unui nou instantaneu cu apropiații, veniți și lăsați-vă surprinși pentru câteva momente de magia unui nou Portret de Familie.

Eu una abia aștept să descopăr Ceainăria Lelia ( Strada Polona nr 77) – noul colț crăciunesc care va găzdui reuniunile de anul acesta ale campaniei de fotografie Portret de Familie.
Când se întâmplă minunea? Între 7 – 12 decembrie, în intervalul 18.00 – 21.00 sunteți așteptați împreună cu familia, prietenii și animăluțele preferate să vă cuibușiți pe canapeaua pufoasă și să vă zgâiți frumos la cameră pentru o carte poștală cu iz de sărbători de iarnă.

Nu știu cum se face, dar Radu și Cristi, cei care au pus umărul la construirea identității Studioului Foto Union și a comunității de oameni frumoși din jurul lor, reușesc cumva de fiecare dată să smulgă zâmbete senine și mișcări naturale chiar și în haosul specific agitației de sărbători.

Anul trecut nu am reușit să fiu prin preajma lor, dar în 2011 m-au primit cu brațele deschise și o canapea înflorată. Deja oftez a bine. Va fi emoționant să mă uit înapoi peste amintirile oferite de FotoUnion și să urmăresc evoluția “familiei” de la an la an.

Habar n-au ei câtă bucurie împart gratuit.
Mulțumim, dragilor!

That Golden Side of Tallinn

I’m always on the lookout for discount flight tickets to Tallinn, but unfortunately Bucharest and the Estonian capital are not connected through a direct route so the costs are not a bargain.

I had the great privilege of living in Tallinn for more than half a year and it grew very dearly on me. As winter creeps in, I become more melancholic, I think. I started remembering little details that bring me back one year ago. An alley with golden leaves instantly sent me to Kadriorg Park. Decided to share some photos with you.

A bit of that Tallinn autumn still lingers in my mind.


I used to walk by this painted wall and think of how the artist might have come up with the idea. Boring rainy day in Tallinn might lead to playing with pets since human companionship is rather scarce. Estonians are quite loners.


Welcome, November.

Hai-hui prin Hunedoara sau #EnjoyHD

Nu știam multe lucruri despre Hunedoara, trebuie să recunosc. M-a impresionat prin oamenii săi simpli cu priviri prietenoase cum greu mai găsim în sud. Îmi doream de mult timp să ajung la faimosul Castel al Corvinilor însă până acum puțin timp nu l-am admirat decât în fotografiile apropiaților mai plimbăcioși.

Descoperirea s-a datorat unui weekend de explorări Instagram dedicat județului Hunedoara, eveniment reunit sub hashtag-ul #enjoyHD. Conacul Archia ne-a fost „acasă” pentru 3 zile. Vorbim despre prima pensiune de tip boutique de 5 stele din județ. Un loc minunat, gândit atent, cu decorațiuni interioare memorabile compuse echilibrat. Lemnul, bumbacul, culorile pașnice și naturale, design-ul aerisit, toate îngăduie sufletului să se relaxeze de la atâta crispare urbană. Un bun venit mai primitor nici că puteam să îmi imaginez.
                                                              

Fiindcă nu puteam să dăm cu toții check-in la aceleași atracții turistice, iar fotografiile de pe Instagram s-ar fi repetat la nesfârșit fie color, fie alb-negru, dar cu siguranță din cât mai multe unghiuri „diferite” de-ți crăpa creativitatea în patru încercând să le parcurgi, am fost împărțiți pe echipe cu destinații diferite prin: țara Hațegului (Cetatea Colț, vârful Poieni), Sediul Geoparcului din Hațeg (Biserica medievală Sânpetru, Casa dinozaurilor pitici din Sânpetru, Sarmizegetusa Ulpia Traiana), zona Orăștie (cetatea Costești, Sarmizegetusa Regia), un traseu local Deva (cetatea Devei, Muzeul civilizației romane și dacice Deva) și un off-road în Ținutul Pădurenilor, unde se precizau ca puncte de bifat două sate părăsite, Biserica Ghelari și Biserica din piatră.

Eu și Oana eram în pom. Nu cunoșteam împrejurimile, așa că la auzul opțiunii: „sate părăsite” ne-am zâmbit complice și am zis NOI!, fără să ne dăm seama prea bine încotro ne-om îndrepta. Alex era cu noi, iar pe Raluca am adunat-o din zbor. Așa s-a închegat minunata echipă care urma sa meargă off-road. Ne proiectam deja excursia: “Suntem cei mai norocoși!, Off-road, sate părăsite, moare Instagramu”. Printre oamenii de bine pe care i-am întâlnit în călătorie se numără și Radu, un tânăr ștrengar cu aer de Robin Hood călare pe minunabila-i mașină 4×4 off-road croită după bunul plac. Face parte din clubul Off Road Hunedoara și a fost ghidul nostru pentru întreaga zi de sâmbătă.

M-au trecut câteva gânduri negre la întâlnirea cu fioroasa mașină care avea să se îmblânzească ulterior prin păduri. Am pășit timid primele minute, cât să ne obișnuim cu stilul de condus mai dur. Am ieșit din Hunedoara înspre… dealuri. Prima experiență într-o astfel de mașină? Wow! Primul hop (o movilă de cârtiță cum ar glumi Radu)- primele țipete. Oana, ridicând sprâncenele: “Adică noi o să urcăm pe ACOLO?! Stai să mă dau jos”. Până să-și termine fraza, eram în coama dunei de steril. Da, prima noastră oprire a fost pe lună, cum mi s-a părut mie. Dune de gri-negricios, nisip sculptat de vant, ridicături impresionante care aduceau puțin cu „Babele”, numai că erau mai fragede. Este vorba de o zonă din imediata apropiere a Hunedoarei care este acoperită complet de pământ steril, rămășițe ale industriei miniere din zonă.

Urmează satele părăsite. Dar drumu-i lung și anevoios. Trecem prin hârtoape, albii de pârâie, urcăm într-o dungă, pereții înguști parcă ne sufocă. Ploaia șoptește mărunt, iar câțiva copaci trec strada. Puternica fiară ne poartă mândră peste tot și toate. Nu-i brutală. Conștiinciosă și năstrușnică.


Priteni ni se alătură pentru câteva demonstrații. Jucăria lor aerisită este construită de la ZERO, ne povestește Robin Radu în timp ce îi umărim urcând vitejește maldărul de gri pe-o adunătură de fiare frumoase. Ne-am regăsit. Suntem pe un platou de steril. Ne uităm în gol către valea unde stă liniștit lacul Cinciș. Nici nu știu de unde să apuc peisajul. Cercuri de viteză strică armonia unduirilor create de vânt pe nisipul șobolaniu.

Pornim din nou la drum. Plopi albi, înalți sunt martorii trecerii noastre zgomotoase. Primul sat părăsit, Curpenii Silvașului. Biserica – o deslușim cumva prin verdele ce a cumprins-o strâns. Câteva case rupte de realitate apar mai departe. Am mers kilometri buni prin păduri, dealuri, livezi, hopuri ca să ajungem aici. Cine oare mai are privilegiul să se bucure de așa o raritate astăzi?

Ne zâmbim încurajator, fiindcă afară plouă mocănește și ieșim din cuibul bestiei. Ne luăm telefoanele pentru instagrame, ne protejăm aparatele sub pelerină și pornim printre ramurile căzute. Încercăm să păstrăm linia unei cărărui, ne duce către o biserică modestă care stă să se prăbușească complet. Intrarea e marcată de câteva cuvinte scrijelite în ziduri. Dinsting: “Cu ajutorul lui Dumnezeu…”. În locul altarului crește un copăcel. Se mai văd detalii de zugraveală, dar ploaia le va spăla pe toate cât de curând. Geamurile se pot ghici incă, deși doar suportul metalic cu câteva cioburi colorate au rămas astăzi la locul lor.

Naos, pronaos, o cruce si un semn – cam atât din planul măreț. Suntem pe un vârf de deal, plin de copaci, vedem ceață în valea de lăngă noi și în depărtare. Nu ne putem îndepărta cât să cuprindem clar întreagul ansablu. Mergem în șir indian aproape de zidurile-coajă rămase în mijlocul pădurii. O minunăție.

Auzim povesti interesante de la al nostru Radu „Hood”. Se face că în locurile acestea uitate de lume locuiesc oameni singuratici. O bătrânică de 80 de ani are vecini abia la 15 km depărtare. Un moș trăiește în alt sat o poveste asemănătoare. Câteva familii nevoiașe cu mulți copii au găsit adăpost în clădirile abandonate. Singurătatea nu le e povară, ne explică Radu.

Scurt popas. Livadă. Dăm binețe și un nene simplu ne poftește lângă copaci cu un gest larg ca și cum ar fi la el în suflet. „Poate vreti niste piersici! Sunt de soi. Sunt bune, nu vă uitați că au ceva pete pe coajă. Sunt bune” Îi mulțumim convinși, adunăm calicește câteva și pentru drum și o luăm din loc.

Un alt om pe care îl citești drept bun ca pâinea caldă din privirea-i și vorba blândă este Ghiță Tătăruș, cel care deține obiecte vechi, frumoase, pe care le-a adunat într-un muzeu propriu. Zâmbește timid, căci nu întalnește des oameni care nu sunt de-ai locului (de parcă ar fi multi tare în zonele acestea cu gospodării răsfirate pe km întregi). Ne spune pe scurt despre pasiunea lui pentru obiectele unice: Pe unele le-am căpătat, pe altele le-am căutat, dar toate sunt rare. Ați văzut asta? Ia uitați!

Din al doilea sat nu vedem multe urme. Ținutul Pădurenilor e răspândit prin sălbăticie. Au rămas doar câteva case în picioare, iar oboseala îsi spune cuvântul. Parcă am fi împins imensa monstruozitate peste dealuri, nu am fi fost purtați cu grație cât colo. O cărăruie, niște cărămizi și imensul verde de pretutindeni. Natura revendică locurile înapoi. I-a înghițit pădurea si liniștea. Ploaia spală tot si te lasă să respiri. E bine.

Iar urmăm drum lung printre ramuri de copaci, rădăcini, pe albia râului șerpuitor, hopuri și goluri neașteptate. Radu cunoaște traseele așa de bine că ar putea conduce cu ochii închisi, noi încă ne jucăm de-a ghicitul traiectoriei (la stânga sau pe deal?).  Aflăm mai multe despre acest haiduc. A fugit de acasă organizat cu alți puștani la vârsta de numai 10 ani. Era iarnă și au trecut întregul tunel de la Mocănița tremurând din toate încheieturile imaginației.

Ultime popasuri: mina de la Ghelari și furnalul de la Govâjdia, trecem prin satul Ruda, așteptăm la coadă după văcuțele care coboară lin de la pășunat. Mă simt ca într-o spirală urcândă. De la sate părăsite, ajungem la sate cu livezi aranjate și rânduri calculate de teren agricol, apoi revenim la orașul care stă împejmuit de dealuri și păduri. Urmează să ne îndreptăm spre București. Halucinantă călătorie. Trăiri unice, experiențe frumoase și suflet plouat.

“Ce liniște e in masina ta, Oana. Dar tureaz-o putin, dragă, că nu e posibil așa ceva!” Alex. Ne e dor de pere și brânză adevărată. Suntem pe asfalt. Ne plictisim.
Tăcem.

#EnjoyHD a fost un eveniment organizat de Eventur și Enjoy Diversity, în parteneriat cu Consiliul Județean Hunedoara, Conacul Archia, Michelin Romania și Autonom Rent-a-Car în perioada 13- 15 septembrie 2013. Mulțumesc Toma și Alex pentru organizare. Minunatul e-book al experienței bloggerilor  participanți la eveniment îl găsiți aici. 🙂