Tag Archives: conacul Archia

Hai-hui prin Hunedoara sau #EnjoyHD

Nu știam multe lucruri despre Hunedoara, trebuie să recunosc. M-a impresionat prin oamenii săi simpli cu priviri prietenoase cum greu mai găsim în sud. Îmi doream de mult timp să ajung la faimosul Castel al Corvinilor însă până acum puțin timp nu l-am admirat decât în fotografiile apropiaților mai plimbăcioși.

Descoperirea s-a datorat unui weekend de explorări Instagram dedicat județului Hunedoara, eveniment reunit sub hashtag-ul #enjoyHD. Conacul Archia ne-a fost „acasă” pentru 3 zile. Vorbim despre prima pensiune de tip boutique de 5 stele din județ. Un loc minunat, gândit atent, cu decorațiuni interioare memorabile compuse echilibrat. Lemnul, bumbacul, culorile pașnice și naturale, design-ul aerisit, toate îngăduie sufletului să se relaxeze de la atâta crispare urbană. Un bun venit mai primitor nici că puteam să îmi imaginez.
                                                              

Fiindcă nu puteam să dăm cu toții check-in la aceleași atracții turistice, iar fotografiile de pe Instagram s-ar fi repetat la nesfârșit fie color, fie alb-negru, dar cu siguranță din cât mai multe unghiuri „diferite” de-ți crăpa creativitatea în patru încercând să le parcurgi, am fost împărțiți pe echipe cu destinații diferite prin: țara Hațegului (Cetatea Colț, vârful Poieni), Sediul Geoparcului din Hațeg (Biserica medievală Sânpetru, Casa dinozaurilor pitici din Sânpetru, Sarmizegetusa Ulpia Traiana), zona Orăștie (cetatea Costești, Sarmizegetusa Regia), un traseu local Deva (cetatea Devei, Muzeul civilizației romane și dacice Deva) și un off-road în Ținutul Pădurenilor, unde se precizau ca puncte de bifat două sate părăsite, Biserica Ghelari și Biserica din piatră.

Eu și Oana eram în pom. Nu cunoșteam împrejurimile, așa că la auzul opțiunii: „sate părăsite” ne-am zâmbit complice și am zis NOI!, fără să ne dăm seama prea bine încotro ne-om îndrepta. Alex era cu noi, iar pe Raluca am adunat-o din zbor. Așa s-a închegat minunata echipă care urma sa meargă off-road. Ne proiectam deja excursia: “Suntem cei mai norocoși!, Off-road, sate părăsite, moare Instagramu”. Printre oamenii de bine pe care i-am întâlnit în călătorie se numără și Radu, un tânăr ștrengar cu aer de Robin Hood călare pe minunabila-i mașină 4×4 off-road croită după bunul plac. Face parte din clubul Off Road Hunedoara și a fost ghidul nostru pentru întreaga zi de sâmbătă.

M-au trecut câteva gânduri negre la întâlnirea cu fioroasa mașină care avea să se îmblânzească ulterior prin păduri. Am pășit timid primele minute, cât să ne obișnuim cu stilul de condus mai dur. Am ieșit din Hunedoara înspre… dealuri. Prima experiență într-o astfel de mașină? Wow! Primul hop (o movilă de cârtiță cum ar glumi Radu)- primele țipete. Oana, ridicând sprâncenele: “Adică noi o să urcăm pe ACOLO?! Stai să mă dau jos”. Până să-și termine fraza, eram în coama dunei de steril. Da, prima noastră oprire a fost pe lună, cum mi s-a părut mie. Dune de gri-negricios, nisip sculptat de vant, ridicături impresionante care aduceau puțin cu „Babele”, numai că erau mai fragede. Este vorba de o zonă din imediata apropiere a Hunedoarei care este acoperită complet de pământ steril, rămășițe ale industriei miniere din zonă.

Urmează satele părăsite. Dar drumu-i lung și anevoios. Trecem prin hârtoape, albii de pârâie, urcăm într-o dungă, pereții înguști parcă ne sufocă. Ploaia șoptește mărunt, iar câțiva copaci trec strada. Puternica fiară ne poartă mândră peste tot și toate. Nu-i brutală. Conștiinciosă și năstrușnică.


Priteni ni se alătură pentru câteva demonstrații. Jucăria lor aerisită este construită de la ZERO, ne povestește Robin Radu în timp ce îi umărim urcând vitejește maldărul de gri pe-o adunătură de fiare frumoase. Ne-am regăsit. Suntem pe un platou de steril. Ne uităm în gol către valea unde stă liniștit lacul Cinciș. Nici nu știu de unde să apuc peisajul. Cercuri de viteză strică armonia unduirilor create de vânt pe nisipul șobolaniu.

Pornim din nou la drum. Plopi albi, înalți sunt martorii trecerii noastre zgomotoase. Primul sat părăsit, Curpenii Silvașului. Biserica – o deslușim cumva prin verdele ce a cumprins-o strâns. Câteva case rupte de realitate apar mai departe. Am mers kilometri buni prin păduri, dealuri, livezi, hopuri ca să ajungem aici. Cine oare mai are privilegiul să se bucure de așa o raritate astăzi?

Ne zâmbim încurajator, fiindcă afară plouă mocănește și ieșim din cuibul bestiei. Ne luăm telefoanele pentru instagrame, ne protejăm aparatele sub pelerină și pornim printre ramurile căzute. Încercăm să păstrăm linia unei cărărui, ne duce către o biserică modestă care stă să se prăbușească complet. Intrarea e marcată de câteva cuvinte scrijelite în ziduri. Dinsting: “Cu ajutorul lui Dumnezeu…”. În locul altarului crește un copăcel. Se mai văd detalii de zugraveală, dar ploaia le va spăla pe toate cât de curând. Geamurile se pot ghici incă, deși doar suportul metalic cu câteva cioburi colorate au rămas astăzi la locul lor.

Naos, pronaos, o cruce si un semn – cam atât din planul măreț. Suntem pe un vârf de deal, plin de copaci, vedem ceață în valea de lăngă noi și în depărtare. Nu ne putem îndepărta cât să cuprindem clar întreagul ansablu. Mergem în șir indian aproape de zidurile-coajă rămase în mijlocul pădurii. O minunăție.

Auzim povesti interesante de la al nostru Radu „Hood”. Se face că în locurile acestea uitate de lume locuiesc oameni singuratici. O bătrânică de 80 de ani are vecini abia la 15 km depărtare. Un moș trăiește în alt sat o poveste asemănătoare. Câteva familii nevoiașe cu mulți copii au găsit adăpost în clădirile abandonate. Singurătatea nu le e povară, ne explică Radu.

Scurt popas. Livadă. Dăm binețe și un nene simplu ne poftește lângă copaci cu un gest larg ca și cum ar fi la el în suflet. „Poate vreti niste piersici! Sunt de soi. Sunt bune, nu vă uitați că au ceva pete pe coajă. Sunt bune” Îi mulțumim convinși, adunăm calicește câteva și pentru drum și o luăm din loc.

Un alt om pe care îl citești drept bun ca pâinea caldă din privirea-i și vorba blândă este Ghiță Tătăruș, cel care deține obiecte vechi, frumoase, pe care le-a adunat într-un muzeu propriu. Zâmbește timid, căci nu întalnește des oameni care nu sunt de-ai locului (de parcă ar fi multi tare în zonele acestea cu gospodării răsfirate pe km întregi). Ne spune pe scurt despre pasiunea lui pentru obiectele unice: Pe unele le-am căpătat, pe altele le-am căutat, dar toate sunt rare. Ați văzut asta? Ia uitați!

Din al doilea sat nu vedem multe urme. Ținutul Pădurenilor e răspândit prin sălbăticie. Au rămas doar câteva case în picioare, iar oboseala îsi spune cuvântul. Parcă am fi împins imensa monstruozitate peste dealuri, nu am fi fost purtați cu grație cât colo. O cărăruie, niște cărămizi și imensul verde de pretutindeni. Natura revendică locurile înapoi. I-a înghițit pădurea si liniștea. Ploaia spală tot si te lasă să respiri. E bine.

Iar urmăm drum lung printre ramuri de copaci, rădăcini, pe albia râului șerpuitor, hopuri și goluri neașteptate. Radu cunoaște traseele așa de bine că ar putea conduce cu ochii închisi, noi încă ne jucăm de-a ghicitul traiectoriei (la stânga sau pe deal?).  Aflăm mai multe despre acest haiduc. A fugit de acasă organizat cu alți puștani la vârsta de numai 10 ani. Era iarnă și au trecut întregul tunel de la Mocănița tremurând din toate încheieturile imaginației.

Ultime popasuri: mina de la Ghelari și furnalul de la Govâjdia, trecem prin satul Ruda, așteptăm la coadă după văcuțele care coboară lin de la pășunat. Mă simt ca într-o spirală urcândă. De la sate părăsite, ajungem la sate cu livezi aranjate și rânduri calculate de teren agricol, apoi revenim la orașul care stă împejmuit de dealuri și păduri. Urmează să ne îndreptăm spre București. Halucinantă călătorie. Trăiri unice, experiențe frumoase și suflet plouat.

“Ce liniște e in masina ta, Oana. Dar tureaz-o putin, dragă, că nu e posibil așa ceva!” Alex. Ne e dor de pere și brânză adevărată. Suntem pe asfalt. Ne plictisim.
Tăcem.

#EnjoyHD a fost un eveniment organizat de Eventur și Enjoy Diversity, în parteneriat cu Consiliul Județean Hunedoara, Conacul Archia, Michelin Romania și Autonom Rent-a-Car în perioada 13- 15 septembrie 2013. Mulțumesc Toma și Alex pentru organizare. Minunatul e-book al experienței bloggerilor  participanți la eveniment îl găsiți aici. 🙂

Am revenit din #enjoyHD

Prima urare pe ziua de astăzi: “Să fii iubită!” Apăi, v-o întorc înzecită! Să ne începem săptămânile cu iubire și liniște, zic.

Bine v-am regăsit. După lupte seculare care au durat aproape 61 de zile, vă anunț fericită că sunt din nou la butoanenele din spatele blogului. Mulțumesc, Alex Negrea pentru ajutor!

Toate bune și frumoase? Da, știu, a trecut al naibii de repede vara asta. Eu am multe, multe fotografii să vă arăt, așa că rămâneți aproape. Curând vă voi povesti mai pe larg despre weekendul ce tocmai a trecut, zile cu peripeții petrecute în împrejurimile Hunedoarei.

Călătoria a fost organizată de Alex Filip și Toma Nicolau și a urmărit promovarea patrimoniului natural și cultural din județul Hunedoara prin fotografii realizate cu telefoanele mobile. Am avut baza la minunatul conac Archia și, alături de oameni faini (a se citi bloggeri), am reușit să împânzim zonele interesante fotografic. 🙂
Pentru sneak peak, urmăriți hashtagul #enjoyHD pe Instagram.

Lots of luv,
Lori.


Undeva prin țara Hațegului, drumul de întoarcere.

#EnjoyHD a fost un eveniment organizat de Eventur și Enjoy Diversity, în parteneriat cu Consiliul Județean Hunedoara, Conacul Archia, Michelin Romania și Autonom Rent-a-Car în perioada 13- 15 septembrie 2013.