Category Archives: Living

Delegat USB la numararea voturilor

M-am înscris delegat USB pentru monitorizarea numărării voturilor pe ultima sută de metri, recunosc, la o strigare pe FB a echipei lui Nicușor Dan de la sfarșitul lunii mai. Am primit mai multe mailuri cu detalii și explicații pas cu pas, dar și diferite numere de contact în cazul în care există probleme. Wow, chiar pot să îi ajut pe oamenii ăștia cu informații de la fața locului. Ia să vedem noi ce se întâmplă după ce se închid urnele.

30 de minute până la închiderea urnelor

Am ajuns la 20.30 la secția unde am fost repartizată: SV 546 de la Școala 112 din Sectorul 3.
Sălăjan, ceva frumos. Intru în sala cu un zâmbet de zile mari, salut politicos pe toata lumea prezentă și verific a 15-a oară dacă numărul secției de votare era cel corect. O tipă micuță și ușor rubenă în obraji stă în fața tabletei magnifice și întâmpină ultimii rătăciți: o tanti are pungi de la megaimaj, e grăbită, verifică telefonul mobil pentru ora exactă, alți doi bătrâni se separă în cabine diferite și pleacă de mână alene. Partidiștii erau ocupați, n-au înțeles toți ce caut acolo, aveau îndrumări de făcut. Până la urmă, tipa cu tableta îl cheamă pe președintele de comisie să-mi vorbească, îmi zâmbește cu un subînțeles pe care nu îl pricep. Vine către mine rătutit. Îl anunț calm și fericită că sunt delegat din partea USB să asist la numărarea voturilor și văd cum începe să își piardă culoarea.

 “Ce aveți aici? Acreditare? Pentru ce ziceți? Domnișoară, cu tot respectul (știm cu toții ce urmează după fraza asta) nu aveți voie să asistați după ce se închid urnele. Acum, în timp ce oamenii votează, sigur, dar la ora 21 eu închid ușile. Vă rog, sunați-i pe cei care v-au trimis că nu e posibil așa ceva! Haideți să ne lămurim.”

Eu dăi și luptă că acreditarea vine de la BEC, uite e semnată pe 3 iunie, o am aici printată cu mine, uite numele meu, seria de buletin, rânjesc lângă fotografia din buletin, aici sunt, am dreptul să asist. O spune legea. El nu și nu. N-am cu cine să mă înteleg și începe să se enerveze. Asta nu-i a bună. Sun la USB și domnișoara mă anunță că e vorba de un abuz. Se ceartă cu el la telefon. Nu-i chip să te înțelegi.

Dupa ce încheie pe tonul sarcastic-politicos, că are treabă și îl rețin din activitate, îi îndrug întruna să ne uităm pe lege și mai exact pe aliniatul cu pricina. Cedează (nu nervos). Vine cu o cărțulie la mine (Reglementări privind alegerea autorităților administrației publice locale 2016) și, fericită, încep să caut pasajul clar menționat și în acreditarea BEC. Dă matale singur zoom, că poate te interesează:

art 93, alin 2

Bun, el zice ca e o interpretare ce boscorodesc eu acolo cu drepturile mele și îmi repetă una și bună (de unde o fi scos-o?) că doar în perioada votării am voie să asist în sală, eu nefiind candidat din partea USB. Acum îmi cere să fiu candidat la primărie ca să asist la numărare, auzi!
Nu ne înțelegem, mai sunt 15 min și închide sala… Mais bon.

Un abuz? Păi atunci sun la 112. Wow, devine serios scandalul și nici măcar n-am apucat să văd nimic, simplul acces e problematic. Sun. Fac sesizare la Poliție, sunt redirecționată către un domn care mă întreabă amănunțit care este situația. “Trimitem echipă la fața locului.” Bun.

Nu trec nici 5 minute, timp în care îmi făceam tot felul de scenarii de soluționare a crizei și apar domnii de la Poliție.
– Buna ziua, doamna Alexe?
Da, sar de pe scaun, le dau datele și reiau istorisirea. Doamna vice devine stresată, se vânzolește de colo colo. Aude frânturi, dar nu intervine, are treabă. Ce mi s-a părut mai interesant însă, pe lângă rapiditatea cu care s-au mișcat oamenii legii, a fost anturajul adunat gură-cască la discuție. Printre toți se remarcă un tip abil, pare politician sau șef de gașcă de tineret, apretat, gelat, atitudine zeflemitoare și îmi șoptește printre dinți că știe el mai bine că așa ceva nu e posibil, să mă calmez. Mai calmă ca mine nu cred că a văzut în viața lui. Mor cu dreptatea-n brațe.

Atentă să dau detaliile celor doi polițiști, n-am observat cum tonul comunicării domnului președinte a devenit brusc împăciuitor. Îi vine ideea salvatoare să sunăm la BEC sector 3. Cu o confirmare telefonică, îmi promite că își schimbă decizia.

Fără 2 minute. Sunăm amandoi, dar nu avem niciun răspuns. Mă poftește să insist la telefon și să ies afară. Dacă reușesc să iau legătura cu cineva de la BEC, va ieși din sală. Merge să sigileze urnele și îmi promite în fața oamenilor legii că mă așteaptă cu unda verde și nu desigilează nimic până când nu avem un răspuns.

21.00 Bună seara, Biroul electoral de circumscripție al sectorului 3, spuneți, vă rog!
Aleluia! Sunt așa și mai departe, domnul președinte de la SV 546 nu îmi dă voie să particip la numărătoare. (Ce pârâcioasă urâcioasă!)

Îi bat în geam a semn să iasă și primește confirmarea telefonică mult așteptată. Ah, perfect! Înțelege și ne calmăm. Intru în sală, se încuie ușa, dar nu înainte să fac un semn celor doi politiști cu care ieșisem pe holul școlii și pierdutului în spațiu cosmic de jandarm care își nota cu creionul descrierea situației pe un carnețel. Toate bune, vă mulțumesc, am rezolvat. Reușesc să îi trag un rânjet și gelatului din capătul scărilor 🙂 și intru în sală alături de echipa care mă privea ca pe un extraterestru.

Acu-i acu. Domnul președinte mă prezintă comisiei si scrie pe o ciornă ceea ce dna vicepresedinte va transforma în procesul verbal legat de întâmplarea cu mine. Se plânge că BEC nu a înștiințat comisia de participarea mea. Incep sa înțeleg rolurile. Doamna vice e stresată per se, președintele e încrezător și împăciuitor, câteva doamne de la partide sunt rezervate și mă urmăresc de la distanță, tipa de la tabletă îmi zâmbește ca și cum. Ca și cum ce? Nu știu.

Simțind aerul tensionat, am început să zâmbesc i-am asigurat de bunele intenții, sunt observator, nu intervin. Am un singur carnețel și coli să imi iau notițe și voi face observații în cazul în care am ceva de obiectat. Lumea se destinde, mi se face loc pe scaun langă comisie. Îmi apare vocea lui Tamango în cap: Toate femeile din lume știe că binili… învinge 🙂

Hai, înainte că ne așteaptă multă muncă de acum, se plânge un domn. Devine rolul lui să mi se plângă, de parcă eu i-am ținut atâtea ore acolo, eu le-am dat doar o sticlă de 0,5l de apă la prânz și tot eu am stabilit procedura că validarea unui vot să se facă doar de președintele de comisie cu voce tare sub supravegherea comisiei. Îmi dau seama că eu sunt de fapt de vină că lucrurile se desfășoară cum trebuie, ca la carte, nu sunt mișcurici în front”. În ritmul ăsta, domnișoară, ne prind copiii aici pe bănci!”
Murim de cald, mai deschidem ușa din când în când să lăsăm faimosul curentwork its magic upon us, cum ar zice englezu. “Gata, ca doamna deja tușește. Doamne ferește!” Urmează multe glume cu Verdele de Paris. “Doar așa mai scăpați, doamnă!”

Trec orele și păstrez o notă optimistă pe tot parcursul serii, spre surprinderea tuturor.
– Mai aveți speranțe domnișoară?
– Dacă nu aveam, mai eram aici voluntar pentru un partid în care cred?
– Lăsați tineretul să viseze. E bine, uite, vin aici și văd realitatea. O vedeți domnișoară? Asta e! (Și îmi arată teancurile inegale care înclină greu spre victoria PSD). Din păcate, sunt de părere că trebuie să mai moară niște generații ca să schimbăm cu adevărat ceva.
– Dacă și noi tinerii capitulăm, cine mai schimbă ceva? Mergem toți la Maroon 5.

Sunt atentă la numărat, la validat, la anulat, la notat și adunat. Puține voturi pentru USB, aproape dublu la trandafiri, din păcate.
Prea multe voturi la teancul poziției 3. Ah, da, am uitat să vă spun, la oricare buletin de vot fie el pentru consiliul local de sector, primarul de sector, primăria generală sau Consiliul General al Municipiului București, poziția 3 a fost întotdeauna cea a PSD-ului. Celelalte partide au avut schimbări. USB, de exemplu, a migrat de la 4 la 5, apoi la 6. Să nu greșească babele, domnișoară, mi se explică. Terminăm, se scriu procesele verbale, le fac poză și le trimit pe mail la USB.

La ora 2 coborâm cu sacii sigilați unde așteaptăm mașina BEC să îi preia împreună cu procesele verbale. Aceste ore în care se numără și se consemnează voturile sunt cele mai importante pentru împiedicarea fraudei electorale. Am obosit, dar cu folos.
Sper că la celelalte sectoare au fost mai mulți votanți.
Sper că mă trezesc mâine cu vești mai bune.
Sper că la Pitești nu a ieșit Pendiuc.
Hai, pe cai că se filmează!

Shine like you mean it

I like tattoos, but on other people. I am not sure if the next day I’d still be happy with my decision of making a dragonfly on my ankle, let’s say. Temporary tatoos? Well, that’s something I can definitely deal with for a few days. Flash Tattoos Romania – presented me the occasion of adding jewellery on my body in a very elegant way. As nervous as I was at first looking at all those golden shines, it all went very well! The results came perfectly synchronized with my 26th birthday as well. Thank you so much for such a lovely time! Here are the photos 🙂

1.shine

7.shine

3.shine

5.shine

4.shine

6.shine

2.shine

©FlashTattoosRomania
Colection: Classy like a Motherf***
Photographer: Alexandru Mărgărit
Model: Lori Alexe
MUA: Carmen Arhire
Location: Funky Lounge Herastrau

If any of you should be interested in these temporary shiny shines and many more collections, here is their official website: Flash Tattoos Romania and their Facebook page.

Until next time, don’t forget to shine!

Hai la film la MTR!

Hei, am intrat în luna iulie și se potrivește de minune să vă trimit la niște filme bune. N-aveți planuri azi? Iaca. 🙂

Mai pe seară azi, 2 iulie, la Cinema Muzeul Țăranului rulează două filme faine. Un film în franceză și unul în spaniolă (o coproducție Spania- Argentina). Le-am văzut pe amândouă, le recomand cu căldura. 🙂 Dacă nu alegeți în funcție de tipicul limbii, puteți să alegeți în funcție de locul proiecției – înăuntru sau afară.

Primul este jovial prin temă, o adolescentă își descoperă un talent nebănuit, dar in acelasi timp este intens emotional prin scene în care sunetul lipsește. În traducere liberă, am plâns cu sughițuri la câteva momente prezentate din perspectiva părinților surdo-muți. Al doilea este mai degrabă o colecție de 6 povești scurte în care interacțiunea socială o ia razna. Grav. O comedie neagră care te scoate din ritmul rutinei. E sur-prin-ză-tor și-mi place teribil că nu e făcut pe șablonul Hollywood. Ah, era să uit, Wild Tales (Povești trăsnite, tradus la noi) este nominalizat la Oscar anul acesta.

Din programul Cinema Muzeul Țăranului citire:

Joi, 2 iulie

19:00 – Familia Bélier (Franța, 2014, regia Eric Lartigau, 106’)

fam Belier

Toată lumea din familia Paulei este surdă, cu excepţia ei. Nu că asta ar fi o problemă. Nu, marea provocare a Paulei este să ţină pasul cu programul plin: când nu e la şcoală, îşi ajută familia la fermă sau la piaţă. La şcoală, Paula se îndrăgosteşte de Gabriel. Când el se înscrie în corul şcolii, se înscrie şi ea. Şi în secunda când începe să cânte, toţi rămân muţi. Paula are o voce minunată! Pe măsură ce exersează, pasiunea ei pentru cântat creşte. Dar cum ar putea urma acest vis pe care familia ei nu-l înţelege?
Studioul Horia Bernea

21:30 – Povești trăsnite (Spania/ Argentina, 2014, regia Damián Szifrón, 122’)

Lipsiţi de apărare în faţa unei realităţi care pe neaşteptate poate deveni imprevizibilă, personajele din Wild Tales traversează graniţa subţire dintre civilizaţie şi brutalitate. O poveste despre dragoste, dezamăgire, răzbunări ale trecutului, tragedie şi chiar violenţa din detaliile vieţii de zi cu zi. Toate apar pentru a-i împinge pe eroi pe buza prăpastiei, spre incontestabila plăcere a pierderii controlului.
Grădina Cinema

wild-tales-poster

Aștept impresii.
Cu drag,
Lori

Bucharest, the greener the better!

Unofficially, summer is here. We had our first thunder-wonder storm last Sunday and now the temperature never drops below 15. I call it heaven. The only downsize to it is that we still have offices to attend to. A green lunchbreak will always charge your batteries. Disconnect for a moment and let the sunshine soothe your soul.
Ah, Bucharest, sometimes…

greener sign

hunt is on

L

chill orange

Corners of contrast in Bucharest

Late April with long awaited sunny days. The mornings are particularly gorgeous. Crisp air with sharp light, vivid green starting to dress up the city with a sense of calmness.

No, no, no. I’m totally wrong, here comes the chaos. Morning traffic, angry faces, dark circles around hurried people’s eyes, honking, pedestrians going around the mud. Ah, they are digging up again. In the middle of the street. I find a sense of lyricism in these layers of Bucharest that are starting to show up. Let’s see: improvised mini markets behind cars with fresh fruit from gardens and steam in the air. Yes, that sounds very much like it. Like the crazy mix of the beautifully repainted theater and the mess and mud in the intersection, with the smoker woman inviting me for strawberries grown in her greenhouse and the supervised workers looking at my ass while i am crossing the street. The swearing words of the taxi driver rushing almost on my steps on the zebra and the journalist in smart clothes bumping into an old lady walking her blind dog. All of this. You have to feel it, I can only offer a glimpse.

Bucharest. I live here. I love it.

photo 1.1

photo 2.2

photo 3.3

Strada Amintirii

incepem cu vremea

E undeva prin Bucureștiul ăsta mare. Când mă pierd de mine însămi știu că pot să poposesc aici și să-mi reamintească ei, bunicii adoptivi de capitală, că am uitat să ridic privirea din pământ.
Începem cu trivialități, le e lor mai ușor să mă citească. Știu că vin la ei când sunt liniștită, dar ușor plutitoare în derivă. Desenăm naiv printre norii pufoși și ne revenim ușurel la traiectoriile definite.

Dnul Z.

“Ai văzut Eurovisionul? Au avut un spectacol frumos ai noștri. Câștigătorii m-au emoționat. Oamenii ăștia sunt pierduți pe viață”. Voiau, desigur, să facă aluzie la Conchita care nu e nici… nici… dar nu au vrut să fie tranșanți. Oameni delicați, deosebit de atenți cu cuvintele. Uite, de asta îi ador. Când îmi mai revin de printre mușcate, trecem grav la politică. Ne aliniem pe aceleași direcții, mi-s dragi de nu-mi încap în piele. Îi ascult și zâmbesc cu întreaga-mi ființă.

Am venit cam pe neașteptate, iar doamna Z. se scuză ca are doar capșune cu înghețată, nu a avut timp să bucătărisească ceva cald la cuptor. E o scumpă. Îmi arată sursa inspirației, colecția strânsă în Maroc “Le Guide Cuisine” și ce rulouri vrea să încerce. Hipsterul din mine tresare de bucurie la vederea revistelor prăfuite cu design vintage. 🙂 Apoi îmi arată timid un interviu publicat de curând într-un volum lila: ” Despre arta păpușarilor. Dialoguri cu maeștrii scenei”.

Dna Z

Ajungem la planuri și călătorii. Evident că încape aici, până la devorarea desertului, o mică povestioara despre peripețiile de a traversa Spania înainte de 89′ și cele 2 familii de români întalnite la Madrid. Le-ar plăcea să vadă Istanbulul, Roma, dar se tem de efortul prea mare. În timp ce simt zvâcul de aventurier încă verde-n dânșii, proiectez călătorii și descoperiri viitoare pentru mine. Aici e cheia. Asta te ține zdravăn. Energia asta vie, pozitivă de a cunoaște.

Mă caut deseori în tot felul de oglinzi. Cred că preferata mea va rămâne cea din Strada Amintirii. Are un aer de autenticitate pe care nu-l regăsesc în alte parți. Oglinda asta e vie. Revin cu drag la liniștea împărtășită cu oamenii ăștia frumoși. Domnii Z. sunt balsam pentru suflet.
Exact ce-mi trebuia.