Bâlciul de Sf. Mărie de la Piscani

Când eram mică și veneam să mâncăm vată pe băț și înghețată cu unchii mei, mi se părea că mă pot pierde pentru totdeauna în bâlci. O țineam strâns tare de mână pe soru-mea mai mică, să nu care cumva…

Era totul foarte colorat, muzica bubuia din diferite colțuri cu bâzâiturile de rigoare ale sistemelor de sunet învechite, iar țipetele și chiuiturile de groază sau de fericire te făceau să tresari la fiecare pas. Ce să mai, era o întreagă aventură să te plimbi pe câmpul uscat sub arșița de soare și să încerci să găsești vreun sens în nebunia ce te înconjura. Mai degrabă te lăsai dus de valurile de euforie și te bucurai de moment. Cei mai simpatici mi se păreau puii de căluți care erau lăsați să zburde liber pe marginea zonei cu grătare . Țin minte că țiganii din zonă se înghesuiau care mai de care în căruțe și abia așteptau să se așeze la mese la o bere rece spre fericirea puradeilor care alergau către leagăne și mașinăriile vopsite strident.

Într-o căutare surdă a atmosferei de odinioară am revenit anul ăsta exact de Sfântă Mărie. Poate că mai bine de 10 ani au trecut de când mă perindam pe la  tarabele cu acadele supra-dimensionate lipindu-mi degetele de haine.  Acum totul pare că s-a micșorat, iar timpul a trecut fără milă peste toți. Energia nu mai e debordantă, ci pare că ușor, ușor, se stinge. Bâlciul nu mai e un labirint fără de scăpare, ci are doar vreo 2-3 alei bine definite, cateva căruțe vin încărcate cu suflete entuziaste, copiii stau la coadă să se dea în lanțuri și tiribombe.

Un câine mic cerșește orice fărâmă de atenție de la trecători, pepenii sunt calzi, iar la mici ne dau bon fiscal…. SERIOS. Ne-am făcut noi mari, dar tot înapoi ne uităm cu drag.
DSC04647.k DSC04649.k DSC04658.k DSC04655.k50 DSC04673.k DSC04679.k DSC04680.k DSC04685.k DSC04687.k DSC04691.k DSC04696.k DSC04700.k DSC04688.k DSC04701.k DSC04703.k

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *