La filmul ăsta spaniol care a trecut ca un tanc prin mine duminică.
‘Stockholm’, de Rodrigo Sorogoyen, a câștigat trofeul Transilvania la TIFF 2014. Actorii principali, Javier Pereira şi Aura Garrido, au fost și ei apreciați pentru ‘cea mai bună interpretare’. N-am urmărit secvențe din film înainte, nu știam că a fost atât de lăudat și l-am văzut acasă, nu la Cinema Studio cum îmi propusesem. Am întârziat pe străzi frumoase căscând gura la case și n-am ajuns la timp să găsesc bilete. Toate bune și frumoase.

De ce-i special filmul ăsta?

Totul se întâmplă între două personaje pe parcursul unei nopți. Simplu ai putea crede, însă povestea te zguduie într-o barcă emoțională pe timp de furtună. Iți crește tensiunea și într-un mod ciudat nivelul de endorfine. Identifici frânturi din tine într-unul din personaje și… gata. Ești prins. Crești cu personajul, îți devine drag cu fiecare detaliu dezvăluit in procesul de cunoaștere, iar la fiecare neașteptată schimbare de ritm simți că pierzi totul și că nu mai știi, de fapt, nimic. Urmează un soi de liniște, când se revine la ‘normal’ sau cel puțin așa ai impresia după ce ai trecut peste altă etapă de a integra neașteptul de mai devreme. Cerni prin filtrul propriu tot dialogul amuzant de sincer și natural și te simti parte din situație încă de la primul plan close-up.

E genul ăla de film în care schimbul de replici te prinde de braț în timp ce te blazezi, detaliile migaloase îți adună inima de pe unde ai pierdut-o, iar naturalul te ademenește înșelător la anticipare ca mai apoi să-ți dea o palmă și să te lase cu un gust amar. Gust puternic persistent și după ce ieși din film.

Superb. Genul meu de film. Nu vă dau trailer-ul că nu cred în ele.