Daaaaaaaaaaaa!
Dorul ăsta de ducă îl am puternic ancorat în minte de la tatăl meu. De mici ne-a plimbat prin țară în locuri frumoase. Orice excursie era atât de dorită încat cu greu reușeam să dorm câteva ore înaintea plecării. Noaptea trecută am dormit-o liniștită, însă. Nu știam ce mă așteaptă.

Surpriză surprinzătoare! Astăzi nu am stat între claxoane și praf urban, n-am ocolit boschetarii dormitând pe stradă și nici nu am alergat după RATB. În schimb, am ieșit în afara Bucureștiului să admir nori gri venind din depărtare și… am tremurat ca o frunză-n codru.

Care codru? Pădurea Comana, mai exact. Mlăștinos loc. Stufăriș, verde crud de primavară, viorele și nori supărați pe viață. Ce poți dori mai mult de la natură? Subiecte bune pentru fotografiat, poate.
Cristi și Radu se fac vinovați pentru escapadă. Ne-au luat pe sus pe mine și pe Carmen, o tipă draguță cu un zambet cât o felie de pepene dulce. O ședință foto blitzkrieg.

Voi reveni cu mai multe fotografii cât de curând.
Până atunci, vânt și soare blând vă doresc 🙂